Primarul Dragomir: „Investim în educație!” | Grădinița cu program prelungit nr. 47 Pinochio, modernizată cu fonduri europene și susținerea Primăriei Brăila

„Investim în educație! Grădinița 47 Pinochio – Modernizată cu fonduri europene!”, a anunțat astăzi Viorel Marian Dragomir, primarul Municipiului Brăila, după ce instituția pe care o conduce a finalizat un proiect amplu, ce a putut fi realizat prin accesarea de fonduri europene nerambursabile dar și cu susținerea Primăriei Brăila.
Primăria Municipiului Brăila a finalizat lucrările aferente contractului de finanțare europeană nr. 3812/25.03.2019 pentru proiectul „Eficientizare energetică Grădinița cu program prelungit nr. 47 Pinochio”. Obiectivul general al acestui proiect a constat atât în creșterea eficienței energetice a clădirii, cât și în scăderea consumului anual de energie primară, precum și scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Valoarea totală a investiției a fost de: 582.000 euro, din care 477.000 euro (2.337.744,27 lei) din Fonduri europene (1.765.232,23 lei, suma nerambursabilă și 572.512,04 lei fiind contribuția Primăriei Brăila) și 105.000 euro (514.700 lei) bani alocați pentru dotări suplimentare, din bugetul Primăriei Brăila.
Cei care au executat proiectul sunt: constructor – S.C. Larapeu Construct S.R.L. – Brăila; proiectant – S.C. Cic Cons S.R.L. – Brăila; diriginte de santier – P.F.A. Boeru Marinel.
Lucrările de eficientizare energetic, finanțate cu fonduri europene în valoare de 477.000 euro, au constat în: îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii; placarea cu polistiren expandat ignifug de 10 cm grosime a fațadelor, a subsolului; termoizolarea terasei și schimbarea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie din PVC cu geam termopan alcătuit din 3 foi de geam și grile de aerisire; reabilitarea și modernizarea instalațiilor pentru prepararea și transportul agentului termic pentru încălzire și a apei calde menajere; dotarea cu 3 aparate de aer condiționat; utilizarea surselor regenerabile de energie pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire și prepararea apei calde de consum – principala măsură de eficientizare energetică pe partea de încălzire o constituie montarea unei pompe de căldură aer-apă. Sursa principală de energie pentru prepararea apei calde menajere în clădire, o reprezintă cele 2 panouri solare prevăzute cu un sistem de pompare – automatizare; au fost înlocuite corpurile de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat LED cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață; s-au refăcut instalațiile electrice și s-au realizat instalațiile de curenți slabi – detecție și semnalizare incendiu precum și dotarea cu instalații PSI; s-au refăcut hidroizolațiile și sistemele de scurgere ale clădirii pentru prevenția infiltrațiilor de apă precum și s-au refăcut trotuarele ce au și rol de protecție hidro a clădirii.
De asemenea, au fost executate și diferite lucrări conexe: au fost realizate zugrăveli interioare cu var lavabil pe pereții interiori și tavane; a fost realizată o scară exterioară de evacuare, din beton armat; a fost realizată o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități; au fost realizate recompartimentări interioare.


Din bugetul Primăriei Brăila, au fost finanțate cu suma de 105.000 euro următoarele dotări: mașină de gătit cu 4 focuri – 2 bucăți; hotă perete cu motor – 1 bucată; mașină de spălat vase – 2 bucați; masă de lucru – 5 bucăți; dulap suspendat – 4 bucăți; dulap vertical – 2 bucăți; masă tip dulap – 1 bucată; spălator inox – 2 bucăți; baterie profesională cu duș – 3 bucăți; chiuvetă spălător acționare genunchi – 1 bucată; spălător inox și cuvă redboard – 1 bucată; rastel cromat – 5 bucăți; vitrină frigorifică – 2 bucăți; mașină de curățat cartofi – 1 bucată; mașină spălat rufe – 2 bucăți; uscător rufe – 2 bucăți; baterii chiuvetă cu senzori; chiuvetă cu polițe și oglindă; vase de toaletă adaptate preșcolarilor; uși de acces interioare; înlocuire parchet în 3 săli de clasă, hol etaj 1 și etaj 2; înlocuire țevi scurgere pluvială; vopsea epoxidică – cabinet medical și holuri trecere etaj 1 și etaj 2; lucrări de reparații și zugrăveli: bucătărie, magazii alimente, spălătorie, călcătorie, oficii, vestiar personal unitate; modernizare grupuri sanitare preșcolari și grup sanitar personal unitate; placare cu gresie și faianță bucătărie, magazii alimente, oficii și grupuri sanitare; amenajare curte exterioară cu trotuare din beton și spațiu verde cu gazon; lucrări de reparații la scara interioară și podețe de trecere; vopsitorie epoxidică; plinte orizontale din gresie; balustradă din profil metalic; gresie antiderapantă de exterior – rampă de acces.
Prin realizarea acestor lucrări s-a obținut o eficiență energetică crescută a clădirii în care își desfășoară activitatea Grădinița nr. 47, acest lucru conducând la scăderea consumului anual de energie, scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră și modernizarea unei grădinițe care va oferi condiții optime copiilor și cadrelor didactice.
Precizăm că în această gradiniță își desfășoară activitatea 197 de copii preșcolari, împărțiți în 9 grupe (8 grupe cu program prelungit, 1 grupă cu program normal), 18 cadre didactice și 2 persoane ce fac parte din personalul didactic auxiliar, 9 persoane ce fac parte din personalul nedidactic, un profesor logoped și o asistentă medicală.
Echipa de proiect a fost următoarea: Manager proiect – Stan Felicia; Asistent manager proiect – Ghionu Adelina; Responsabil monitorizare – Mateescu Marilena; Responsabil financiar – Mihalache Daniela Mariana; Responsabil juridic – Mocanu Rodica; Responsabil tehnic – Stoian Adrian; Responsabil achiziţii publice – Pîrtac Lucian; Responsabil informare și publicitate – Săvoiu Horia.