Invitație la concertul susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, dedicat Zilei Forțelor Terestre și Zilei Veteranilor de Război

Garnizoana Brăila, Brigada 10 Geniu Dunărea de Jos și Primăria Municipiului Brăila în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila vă invită la un concert vocal-instrumental susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila.
Acest eveniment este dedicat Zilei Forțelor Terestre și Zilei Veteranilor de Război și va avea loc vineri, 29 aprilie 2022, începând cu ora 17:30, în Parcul Monument la scena de piatră.
Vor evolua pe scenă Cristian Ceaușu (solo nai), interpreta de muzică populară Marta Oprea și Ansamblul de dansuri „Mugurașul”, instructor coregraf Marius Sandrino Epure.
Conform precizărilor organizatorilor, conducerea muzicală îi aparține lt. Raul-Ionuț Badale.