Costin Dumitru, președintele BNS, prezent la o ședință de lucru la Prefectura Brăila

Președintele Blocului Național Sindical: „Abordarea strategică pe care BNS o propune Guvernului vizează cel puţin patru piloni”

Costin Dumitru, președintele Blocului Național Sindical (BNS), a participat astăzi la o ședință condusă de prefectul Iulian Timofei, desfășurată la sediul Instituției Prefectului – Județul Brăila, la întrevedere fiind prezenți atât președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, cât și reprezentanți ai unor instituții publice locale.
În cadrul întrunirii au fost discutate propuneri care vor fi înaintate Guvernului României, în ceea ce privește aspectele legate de securitatea energetică, securitatea alimentară, precum și identificarea unor măsuri de sprijin pentru compensarea efectelor economice și sociale ale războiului din Ucraina, la nivel economic și social.

BNS solicită o analiză în vederea stabilirii problemelor cu care se confruntă producătorii locali

”Sunt onorat de prezența domnului președinte al Blocului Național Sindical, Costin Dumitru, la sediul Instituției Prefectului-Județul Brăila. Doresc să salut, pe această cale, inițiațiva BNS adresată Prefecturii, de a întocmi, la nivelul județului nostru, o analiză pentru producătorii locali, în vederea stabilirii problemelor cu care se confruntă aceștia. Este important să avem o imagine asupra situației actuale și a provocărilor care stau în fața noastră în perioada următoare.
Vă asigur, domnilor, de tot suportul Instituției Prefectului, în ceea ce privește analiza problemelor întâmpinate la nivel județean.”
, a declarat prefectul Județului Brăila, Iulian Timofei.
Costin Dumitru, președintele Blocului Național Sindical, a declarat la rândul său că ”Abordarea strategică pe care BNS o propune Guvernului vizează cel puţin patru piloni: securitatea energetică a României, securitatea alimentară, revitalizarea industriei naţionale de apărare şi acordarea de sprijin pentru compensarea efectelor economice şi sociale ale războiului.
Măsurile de sprijin la nivel economic şi social pentru societatea românească sunt necesare în condiţiile în care dispariţia sau blocarea pieţelor de desfacere sau a celor de aprovizionare afectează direct şi semnificativ sectoare întregi de activitate.”

În a doua parte a întrunirii, prefectul Județului Brăila a prezentat modul în care autoritățile publice locale au susținut ucrainenii din calea războiului (refugiați găzduiți în locații din județ, măsuri de sprijin, acces la educație și pe piața muncii pentru cei care nu sunt în tranzit, costuri aferente găzduirii și sprijinirii acestora).
Evaluarea și propunerile care au fost discutate în cadrul ședinței vor fi aduse la cunoștință guvernului pentru analiză și promovarea unor acte normative.

Sursă foto: Instituția Prefectului-Județul Brăila