Chiriac, președintele CJ Brăila: „CJ Brăila nu va mai avea niciun km de drum județean cu piatră sau neasfaltat”

Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila, a declarat vineri, 25 martie 2022, că în viitor în Județul Brăila nu va mai exista niciun kilometru de drum neasfaltat pentru că, la ora actuală, se are în vedere reabilitarea în totalitate a drumurilor județene.
Acest lucru va fi posibil prin accesarea unor proiecte cu finanțări din fonduri europene, guvernamentale sau locale.
„Suntem pregătiți și pentru următorul exercițiu financiar 2021 – 2027, cu cel mai râvnit tronson de drum și cel mai circulat drum 203R.
Celelalte drumuri sunt depuse pe alte axe de finanțare, din fonduri guvernamentale pe programul Anghel Saligny. Dacă toate aceste contracte depuse de CJ vor fi semnate, CJ Brăila nu va mai avea niciun km de drum județean cu piatră sau neasfaltat, vor fi reabilitate în totalitate, sută la sută.
Suntem pregătiți, cum v-am spus, și cu alte axe de finanțare, suntem în bună colaborare cu ADR și nu vom rata niciun ban european în ceea ce privește dezvoltarea Județului Brăila.”
, a precizat Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila.
Domnia sa a mai spus că, în momentul de față, Consiliul Județean Brăila are proiecte depuse atât pe fonduri europene cât și pe fonduri guvernamentale, dar și din surse proprii, astfel încât într-o perioadă foarte scurtă de timp, Consiliul Județean Brăila nu va mai avea niciun kilometru de drum neasfaltat.