Au demarat lucrările pe Șoseaua Râmnicu Sărat din Municipiul Brăila

Primarul Viorel Marian Dragomir a anunțat public că au început lucrările pe Șoseaua Râmnicu Sărat din Municipiul Brăila.
„Da, de azi au început lucrările pe Râmnicu Sărat! Era nevoie!”, a scris primarul pe Facebook, într-un mesaj adresat brăilenilor. Edilul a mai precizat, în continuare, etapele lucrărilor ce urmează a fi efectuate în zona amintită.
„TRONSONUL 1 – Râmnicu Sărat – de la Bd. Dorobanți până la Șoseaua de Centură
TRONSONUL 2 – 1 Decembrie 1918 – de la Bd. Dorobanți până la Bd. Al. I. Cuza
Se vor reabilita: strada (2 straturi de asfalt – binder 6 cm și uzură 4 cm), trotuarele, spațiile verzi și locurile de parcare.
Asfaltul se va turna doar când temperatura solului va avea 5 grade, dar până atunci câștigăm timp cu celelalte lucrări pregătitoare!”, a precizat primarul Brăilei.
Viorel Marian Dragomir și-a încheiat mesajul cu mențiunea că vor fi posibile aglomerări de trafic în zonă, dar acest lucru va trebui înțeles de cetățeni în contextul în care rezultatul va fi încă o stradă asfaltată: „Știu că va fi mai aglomerat și uneori se vor mai crea blocaje în trafic, dar la final vom uita de aceste probleme și vom circula mult mai bine!”