CS Măgura Cisnădie – HC Dunărea Brăila, scor final 25 – 21

Miercuri, 09.03.2022, HC Dunărea Brăila a disputat etapa a X-a a Ligii Florilor MOL, etapă restantă din turul competițional, în deplasare la Cisnădie, județul Sibiu, împotriva echipei CS Măgura Cisnădie. Scorul la prima repriză a fost de 12–10, iar partida s-a încheiat în favoarea echipei din Cisnădie, scor final 25-21.
Au marcat pentru Brăila: Tamires M. (2), Kurtovic A. (8), Araujo L. (4), Rodrigues (3), Lăscăteu D. (1), Balog (Safta) N. (1), Mihai M. (1), Sazdovska J. (1).
După acestă etapă, HC Dunărea Brăila ocupă locul 7 în clasamentul Ligii Florilor Mol.

”Am început bine dar am ratat foarte multe ocazii și am făcut foarte multe greșeli în acest meci. Acesta a fost rezultatul. Din păcate, avem probleme din cauza lipsei de jucătoare, dar ar trebui să întoarcem acest ghinion meciul următor.”

Neven Hrupec, antrenor HC Dunărea Brăila

”Ne așteptam la un meci foarte greu, am alergat mult în prima jumătate a acestuia. În a doua jumătate am avut un moment în care ne-am pierdut concentrarea și așa a câștigat Cisnădie avantajul.”

Larissa Fais Munhoz Araujo, extrema stângă a echipei HC Dunărea Brăila

Etapa a XVII-a se va juca în data de 12 martie 2022, începând cu ora 17:00, împotriva echipei CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, în Sala Polivalentă din Brăila.

HC Dunărea Brăila