Deputatul Nicu Niță a votat pentru stabilirea cadrului legal pentru personalul care a fost încadrat, în perioada stării de alertă, pe posturi cu perioadă determinată

Proiectul de Lege privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost încadrat pe perioadă determinată a fost adoptat marți, 8 martie 2022, de plenul Camerei Deputaților, urmând promulgarea acestui document legislativ.
Deputatul social-democrat Nicu Niță a votat împreună cu alți 230 de parlamentari acest proiect de lege, subliniind importanța acestuia în cadrul unui mesaj public adresat brăilenilor.
„Astăzi am votat Proiectul de Lege inițiat alături de colegii parlamentari PSD privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, determinate de pandemia de COVID-19, a fost încadrat pe perioadă determinată, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.”, a declarat parlamentarul brăilean, într-un mesaj făcut public marți, 8 martie 2022.
„Acest proiect de lege are ca obiect stabilirea cadrului legal pentru personalul care a ocupat, în perioada de alertă, posturi pe perioadă determinată, să le poată ocupa pe perioada de valabilitate a contractelor individuale de muncă, prin examen, pe perioadă nedeterminată.”, a mai spus deputatul Nicu Niță.
Politicianul social- democrat consideră că încadrarea acestui personal are efecte pozitive nu numai pentru persoanele în cauză ci și pentru întregul sistem sanitar actual.
„Încadrarea personalului din această perioadă are efecte pozitive din punct de vedere al asigurării resursei umane în unitățile din sistemul sanitar având în vedere următoarele considerante:
– se elimină intervalul de timp între vacantarea postului ocupat pe perioada determinată și ocuparea postului prin concurs, situație în care procedura de organizare a concursului durează cel puțin 30 de zile, timp în care unitățile vor trebui să acorde aceleași servicii medicale cu un număr de personal redus în mod semnificativ;
– experiența profesională dobândită în perioada stării de alertă de personalul încadrat pe perioadă determinată, are efecte benefice, atât asupra personalului medical care își desfășoară activitatea în continuare, cât și asupra pacienților.”, a mai explicat deputatul Niță.
În finalul mesajului său, parlamentarul brăilean a ținut să sublinieze faptul că PSD și-a respectat promisiunea făcută privind inițierea unui astfel de proiect de lege: „Partidul Social Democrat a promis că va veni cu o astfel de inițiativă la nivel legislativ și s-a ținut de cuvânt. Protejăm locurile de muncă ale celor care au muncit, în toată această perioadă, cu pandemia.”