HC Dunărea Brăila – SCM Craiova, scor final 29 – 32

Astăzi, 16.01.2022, HC Dunărea Brăila a disputat primul meci din anul 2022, pe teren propriu, împotriva echipei SCM Craiova. Chiar dacă la pauză formația brăileană a condus cu 20 la 18, partida s-a încheiat cu un scor în favoarea echipei din Craiova, 29-32.
După acestă etapă, HC Dunărea Brăila se situează pe locul 5 în clasamentul Ligii Florilor Mol.
“Nu este o scuză, dar nu am mai jucat demult iar acest lucru s-a văzut astăzi. Mai avem nevoie de timp pentru a intra în ritm. Suntem supărați pentru că atunci când dai 29 de goluri, ar trebui să fie suficient să câștigi meciul. Astăzi nu a fost suficient.” a declarat antrenorul HC Dunărea Brăila, Morten Souback.
”Am luat mult prea multe goluri pentru a câștiga meciul, chiar dacă noi am dat 29. Părerea mea este că apărarea nu a funcționat așa cum ne-am fi dorit noi. Am început anul cu o înfrângere și ne pare rău, dar mai avem timp. Trebuie să ne antrenăm în continuare și să remediem această situație. Nu este o scuză că nu am mai jucat demult dar, într-adevăr ne-a lipsit ritmul jocului. Pentru asta o să luptăm, ne vom antrena și mai mult și vom da totul pe teren la celelalte meciuri. Mai avem meciuri de jucat, nu este totul pierdut.” a declarat căpitanul echipei HC Dunărea Brăila, Aneta Udriștoiu.
Etapa a XII se va disputa în data de 22 ianuarie 2022, împotriva echipei CSM Slatina, tot acasă, în Sala Polivalentă din Brăila.
Mulțumim galeriei și suporterilor care ne-au fost alături la această partidă și îi îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei. Hai, Brăila!

Handbal Club Dunărea Brăila