Două societăți comerciale sancționate contravențional de polițiștii locali brăileni

În perioada 09.12.2021 – 10.12.2021, polițiștii locali, din cadrul Compartimentului Protecția Mediului al Poliției Locale Brăila, au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale unor persoane juridice care dețin terenuri sau imobile în Municipiul Brăila și care nu întrețin curățenia și igiena locațiilor sau care nu au efectuat lucrări de reparații și întreținere a fațadelor imobilelor respective.
Este vorba despre o societate comercială cu sediul în Bragadiru și de o altă societate comercială cu sediul în București, proprietarele unor imobile situate pe str. Grivița, respectiv str. Transilvaniei. Ambele societăți au fost sancționate contravențional cu suma de 5.000 lei fiecare și au fost somate să curețe locațiile respective de gunoaie și să ia măsuri privind fațadele.