PSD susține necesitatea plafonării prețurilor la energie

Urmare a crizei economice cauzate de pandemie, majorarea prețurilor la energie a afectat întreaga Europă. În ultimul an, efectele s-au simțit din plin și în România, prin creșterea galopantă a prețurilor la utilități, bunuri și servicii. Energia electrică s-a scumpit cu 25%, gazele naturale cu peste 20%, iar combustibilii cu 14%, prețul lemnelor de foc dublându-se sau chiar triplându-se.
Efectele asupra populației au fost devastatoare, peste 1 milion de familii nu-și mai permit plata facturilor la energie electrică și gaze. Pentru mulți români nivelul de trai a scăzut dramatic.
Soluția plafonării prețurilor identificată de PSD este permisă de legislația europeană, deși Guvernul spune altfel, dovadă stând faptul că, de curând, Spania a anunțat că ia măsuri pentru reducerea facturilor prin plafonarea prețului la gaze naturale, măsuri similare fiind anunțate în Grecia dar și în Franța, care-și propune alocarea unei sume de 100-150 euro lunar pentru consumatorii vulnerabili.
În acest context PSD a elaborat un proiect de lege care să impună Guvernului un mecanism de plafonare a prețurilor la energie, care se activează automat, pe o perioadă limitată de timp, atunci când se înregistrează creșteri exagerate, așa cum se întâmplă în prezent. Nu este vorba doar de consumatorii casnici, fiind afectat în mod deosebit și mediul de afaceri, întreprinzătorii mici și mijlocii cât și marii producători de bunuri și servicii. Prețurile au crescut atât de mult încât pun probleme chiar și în privința funcționării spitalelor, de aceea este nevoie de o măsură general aplicabilă, care să vizeze toți consumatorii. Mai exact se are în vedere plafonarea prețurilor la electricitate și gaze naturale la nivelul mediei ultimelor 6 luni și subvenționarea a 50% din scumpirea rezultată în facturile populației.
După cum explică economiștii dublarea facturilor la utilități ar însemna un cost suplimentar de peste 5.000 de lei pe an pentru fiecare gospodărie, ceea ce înseamnă că angajații cu salariu minim vor folosi salariul pe 4 luni doar pentru a-și achita facturile la utilități, iar cei cu salariu mediu vor plăti un salariu și jumătate pentru asta. În ceea ce-i privește pe pensionari, la o pensie medie de 1.604 lei, va fi nevoie de pensia pe 3 luni pentru achitarea facturilor. Dar aproape 3 milioane de pensionari iau mai puțin de 1.600 lei pe lună, iar 1,5 milioane pensionari au mai puțin de 1.000 de lei pe lună, adică aceștia își vor da banii de pe 4 – 6 luni doar pe plata facturilor.
Alte soluții propuse de PSD pentru limitarea creșterii prețurilor pe termen lung sunt: creșterea capacității de producție internă, limitarea marjei de profit la prețurile de vânzare de la producătorii de energie Nuclearelectrica și Hidroelectrica, accesarea Fondului de Modernizare unde România dispune de 10 miliarde de euro pentru investiții în sectorul energetic. Din păcate Guvernul a ratat primul termen pentru depunerea proiectelor, care au fost trimise la Bruxelles abia pe 14 septembrie, având o valoare de numai 693 milioane de euro, adică mai puțin de 7% din totalul de 10 miliarde.
După ce a aruncat țara în criză și sărăcie și a refuzat să ia măsurile necesare pentru soluționarea problemelor, acum Guvernul este obligat să aplice măsurile propuse de PSD, aceleași pe care le respingea în urmă cu câteva luni, fiind forțat să recunoască că altă cale de rezolvare nu există. PSD consideră că românii nu pot fi abandonați și lăsați să se descurce fiecare cum poate în fața dezastrului economic și a facturilor uriașe care deja au început să apară. Un partid responsabil trebuie să aibă ca prioritate găsirea și aplicarea soluțiilor pentru sprijinirea populației și a mediului de afaceri și nu circul politic și lupta pentru putere care se desfășoară acum între PNL – USR PLUS, partide aflate la guvernare.

Președintele PSD Brăila, senator Ion Rotaru
16 Septembrie 2021