Primarul Dragomir a anunțat emiterea autorizației de construire pentru ELI Park Brăila, o investiție de peste 25 milioane de Euro

Dezvoltatorul imobiliar Element Industrial va demara proiectul ELI Park Brăila, o investiție totală de peste 25 milioane de Euro, proiectul logistic urmând a fi localizat în Zona Liberă Brăila.
Despre această investiție, primarul Viorel Marian Dragomir a specificat, la rândul său, într-un mesaj public adresat brăilenilor: „Când visele devin realitate!!! PARCUL INDUSTRIAL DE LA BRĂILA!!! Investiții de 25 MILIOANE DE EURO.
A fost emisă Autorizația de construire pentru prima hală cu suprafața de 10.000 m.p. . Lucrările vor începe în primăvară!!!
Element Industrial a concesionat în septembrie 2020 în Perimetrul 2 al Zonei Libere Brăila (situat între Brăila Mall și Benzinăria Mall) un teren cu suprafața de 11 hectare pentru construirea unui Parc Industrial.
ELEMENT INDUSTRIAL este una din companiile aflate în topul dezvoltatorilor privați de parcuri industriale cu suprafete între 50.000 – 60.000 m.p. în București (în cadrul căruia cel mai mare chiriaș este Arctic), Chitila (în parteneriat cu Dedeman), Pitești, Bacău, Ploiești, Târgoviște, Craiova, etc.”

Localizarea la intrarea în Municipiul Brăila, în imediata vecinătate a centurii și a Brăila Mall, va aduce un plus de valoare conceptului ”in-city”, parcul putând fi atât o opțiune pentru distribuția regională, cât și una ”last-mile”.