Investiții, în mai multe comune brăilene, susținute de CJ Brăila

Consilierii județeni brăileni vor dezbate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Brăila ce va fi desfășurată în data de 14 septembrie 2021, 17 proiecte de hotărâre, între acestea înscriindu-se mai multe proiecte privind asocierea Consiliului Județean Brăila cu mai multe comune din județ în vederea realizării mai multor obiective de investiții.
Astfel, va fi supus votului consilierilor județeni brăileni, Proiectul de hotărâre privind aprobarea asocierii Județului Brăila, prin Consiliul Județean Brăila, cu comuna Racovița, prin Consiliul Local al comunei Racovița pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Construire teren de sport multifuncțional, comuna Racovița, județul Brăila”, inițiat de Francisk Iulian Chiriac, președinte al Consiliului Județean Brăila.
De asemenea, va fi dezbătut, între altele, și Proiectul de hotărâre privind aprobarea asocierii Județului Brăila, prin Consiliul Județean Brăila, cu comuna Șuțești, prin Consiliul Local al comunei Șuțești pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Reamenajare, reconfigurare parc și desființarea împrejmuirii existente, comuna Șuțești, județul Brăila”, proiect inițiat de Francisk Iulian Chiriac, președinte al Consiliului Județean Brăila.
Un alt proiect, ce se va afla pe ordinea de zi a ședinței din 14 septembrie, va fi și Proiectul de hotărâre privind aprobarea asocierii Județului Brăila, prin Consiliul Județean Brăila, cu comuna Tudor Vladimirescu, prin Consiliul Local al comunei Tudor Vladimirescu pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții “Modernizare trotuare și parcări în comuna Tudor Vladimirescu, județul Brăila”, rest de executat, proiect inițiat tot de Francisk Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila.
Alte proiecte de hotărâri, aflate pe ordinea de zi, vor viza asocieri ale CJ Brăila cu comunele Salcia Tudor, Vădeni, Galbenu, Mărașu, Dudești și Traian.