Filarmonica “Lyra-George Cavadia” deschide stagiunea 2021-2022

Directorul Filarmonicii “Lyra-George Cavadia”, prof. Petrea Gogu, a anunțat miercuri, 8 septembrie 2021, deschiderea stagiunii 2021-2022, a Filarmonicii “Lyra-George Cavadia” din Brăila.
„Începând cu data de 8 septembrie 2021, Filarmonica “Lyra-George Cavadia” Brăila, pune în vânzare bilete şi abonamente pentru Stagiunea 2021-2022, prima parte (septembrie – decembrie).
Concertele vocal-simfonice şi Concertele camerale se vor susţine la Sala de spectacole a Casei Tineretului Brăila, iar Recitalurile camerale la sediul Filarmonicii
.”, a spus prof. Petrea Gogu.
Directorul filarmonicii brăilene a mai precizat că cei ce doresc să cumpere bilete, sau abonamente, sunt aşteptaţi la sediul Filarmonicii din Calea Călăraşilor Nr. 52/ Casa Tineretului Brăila.
Noua stagiune de concerte, prima parte (septembrie – decembrie 2021), va include în abonament: 4 concerte vocal – simfonice, 3 concerte camerale şi 1 recital cameral. Numărul de abonamente este limitat.
Informaţii suplimentare pe această temă pot fi obţinute de la sediul Filarmonicii din Municipiul Brăila, Calea Călăraşilor nr. 52, după următorul program: luni – vineri între orele 9:00-14:00.