A fost lansată licitația pentru proiectarea a 12 noduri rutiere noi pe autostrăzile A0, A2, A3 și A7

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunțat public lansarea unei licitații pentru proiectarea a 12 noduri rutiere noi. Aceste proiecte, a susținut ministrul marți, 31 august 2021, vin în completarea celor 9 noduri rutiere care vor deservi autostrăzile A1, A2 și A3, pentru care CNAIR a semnat în primăvara acestui an contractele de proiectare.
„Compania de drumuri a lansat o nouă licitație pentru întocmirea studiilor de prefezabilitate și fezabilitate a 12 noduri rutiere. Acestea se vor găsi pe autostrăzile A0, A2, A3, și A7 – adică în toate marile regiuni ale țării:
1. Nod Pantelimon, pe A0 Nord;
2. Nod Ovidiu, pe A2 Fetești – Cernavodă;
3. Nod Dunărea, pe A2 Fetești – Cernavodă;
4. Nod Peștera, pe A2 Cernavodă – Constanța;
5. Nod Ghighiu, pe A3 București – Ploiești;
6. Nod Ciurila, pe A3 Cluj-Turda;
7. Nod Românași, pe A3 Cluj-Zalău;
8. Nod Luduș, pe A3 Tg. Mureș-Câmpia Turzii;
9. Nod la Săndulești, pe A3 Cluj-Turda;
10. Nod la Crasna, pe A3 Zalău-Oradea;
11. Nod de descărcare pe A7, în zona localității Dumbrava, după conexiunea autostrăzilor A7 și A3;
12. Nod la Adjud Est, pe A7 Focșani-Bacău.”, a precizat Ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
Ministrul Cătălin Drulă a mai informat că ofertele pentru cele 12 noduri rutiere vor putea fi depuse până pe data de 14 octombrie a acestui an.

Foto Fb. Cătălin Drulă