Consilierii județeni susțin construirea de noi terenuri de sport în mediul rural

Două localități din Județul Brăila vor beneficia, în curând, de noi terenuri de sport. Acest lucru vine ca urmare a unei asocieri dintre Consiliul Județean Brăila, condus de președintele Francisk Iulian Chiriac, și consiliile municipale ale comunelor Unirea și Romanu.
Astfel, localitatea Valea Cânepii, comuna Unirea, va fi una dintre localitățile din mediul rural în care va fi construit, în curând, un nou teren de sport multifuncțional.
Acest lucru va veni ca urmare a deciziei consilierilor județeni brăileni care au votat, la ultima ședință de consiliu, susținută în data de 16 august 2021, asocierea Județului Brăila, prin Consiliul Județean Brăila, cu comuna Unirea, prin Consiliul Local al Comunei Unirea, pentru cofinanțarea și realizarea obiectivului de investiții „Construire teren de sport multifuncțional în localitatea Valea Cânepii, Comuna Unirea, Județul Brăila”.
Și pentru satul Oancea a fost aprobată, de către consilierii județeni, asociarea dintre CJ Brăila și Consiliul Local al Comunei Romanu în vederea înființării unui nou teren de sport și în această localitate.