„LATINIZARE ȘI ROMANIZARE” – Dezbatere publică la Muzeul Brăilei „Carol I”

Brăilenii, pasionați de istorie, sunt invitați să participe la o Dezbatere publică (ediția a II-a), cu tema „LATINIZARE ȘI ROMANIZARE”.
Acest eveniment va avea loc miercuri, 18 august 2021, începând cu ora 11:00, la sediul Muzeului Brăilei „Carol I”, în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria” (Piața Traian nr. 3).
Această dezbatere publică, susțin organizatorii, face parte din seria de manifestări privind istoria, cultura și civilizația în zona Brăilei.
Și-au anunțat participarea:
– Dr. Stănică Pandrea, cercetător, șef Secția „Arheologie”;
– Dr. Viorel Mortu, profesor, scriitor, cercetător;
– Maestrul Hugo Mărăcineanu.
Moderatorul evenimentului va fi scriitorul Marian Valeriu Găureanu.
Organizatorii acestui eveniment sunt Muzeul Brăilei „Carol I”, Consiliul Județean Brăila și Primăria Municipiului Brăila.