Federația Sanitas din România a convins! „Personalul medical nevaccinat NU va fi obligat să se testeze periodic pe banii poprii!”

Disputa, privind o eventuală obligare a personalului medical nevaccinat să se testeze pe banii proprii, a ajuns la final. „Argumentele și presiunile Sanitas au dat rezultate: Personalul medical nevaccinat NU va fi obligat să se testeze periodic pe banii poprii!”, susțin reprezentanții Federației Sanitas din România într-un mesaj dat publicității luni, 16 august 2021.
„Ministrul Sănătății renunță la actul normativ pe care îl propusese guvernului, în acest sens, cu două luni în urmă! Pe 9 August Federația SANITAS a făcut publice rezultatele primei evaluări reale a situației vaccinarii salariaților din Sănătate! Acestea au demonstrat ca măsurile propuse de Ministrul Sănătății sunt exagerate și nejustificate!”, au mai declarat reprezentanții Federației Sanitas.
Conform unor date făcute publice zilele trecute de Ministerul Sănătății din România, 70% din medicii din spitalele publice, sunt vaccinați împotriva COVID-19.
Ministerul Sănătății a anunțat în data de 10 august 2021, că: „70% din medicii din spitalele publice sunt vaccinați împotriva COVID-19 (25.387 de medici din totalul de 36.312 încadrați), 69% (25.040 de medici) cu schemă completă.
În total, 59.48% din personalul medical aflat în contact cu pacienții – medici, asistenți medicali, infirmieri, brancardieri – din unitățile sanitare cu paturi din sistemul public este vaccinat împotriva COVID-19, 58.08% cu schemă completă și 1.4% cu prima doză. 1.79% nu au declarat statusul vaccinal. Datele au fost colectate de către direcțiile de sănătate publică la nivel național la finalul lunii iulie a.c.”

Conform aceluiași minister, tot până la finalul lunii iulie 2021, cele mai mari procente de personal medical vaccinat cu schemă completă se regăsesc în județele Călărași (76.45%), Cluj (71.69%), Sibiu (69.55%), Ilfov (69.13%) și municipiul București (66.34%), în timp ce pe ultimele locuri se află județele Suceava (44.53%), Bacău (43.47%), Arad (39.88%) și Neamț (36.58%).