Europarlamentarul Mihai Tudose îl ironizează pe premier, după dezvăluirile din presă: „Aflăm azi că Wooow Cîțu e penal internațional”

Premierul Florin Cîțu a devenit ținta ironiilor europarlamentarului brăilean social-democratul Mihai Tudose. Tudose l-a atacat pe Cîțu, miercuri, pe o rețea de socializare, după ce au apărut mai multe informații în presă referitoare la o faptă săvârșită de premier în anul 2000, când a fost prins de polițiștii americani conducând sub influența alcoolului.

„După delirul continuu în care ne ține de când e la butoane, după dezastrul provocat și susținut de el în tooooate domeniile, după, după… Aflăm azi că Wooow Cîțu e penal internațional. Asta înseamnă să ai ștofă! Nu Jilava, Rahova, de-astea maidaneze! Nu! America!!!”

Mihai Tudose

„Am plătit amenda respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut această informație, apare acum în competiția internă din PNL.”, a declarat Cîțu dupa ce informația, privind această faptă, a făcut vâlvă în presă.
Tot europarlamentarul brăilean i-a mai zis lui Florin Cîțu: „Du-te acasă, Cîțu. Azi. Acum. Și stai acolo. Fără pâine…”, asta după ce, anterior, răspunsul lui Cîțu la întrebarea cât costă o franzelă, a unui jurnalist, a fost „Nu mănânc pâine”.
În finalul mesajului său, din 11 august 2021, Mihai Tudose îi atacă chiar și pe cei din USR, făcând aluzie la deviza acestora „Fără penali în funcții publice”: „Alde Usr-pluș v-a picat semnalu’? Cum e cu fără penali? Era vorba doar de penali români? Pușcăria din străinătate o puneți la studii?!?”

Foto Fb. Mihai Tudose