Amenzi de sute de lei pentru cei care înjură sau fac gesturi obscene în public

În perioada 20 – 27.07.2021, polițiștii locali brăileni au acţionat pe raza Municipiului Brăila, pe linia tulburării ordinii și liniștii publice, constatând şi aplicând 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.800 lei, conform Legii nr. 61/1991 R.
Ca atare, pentru săvârşirea în public de acte, fapte sau gesturi obscene, proferarea de injurii de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, să provoace indignarea cetăţenilor, ori să lezeze demnitatea acestora, au fost depistate şi sancţionate contravenţional 3 persoane, cu amenzi în valoare de 800 lei.
Atfel, un brăilean a fost sancționat de polițiștii locali cu amendă în valoare de 500 lei, acesta fiind depistat în timp ce profera injurii în public, provocând indignarea cetățenilor din zonă.
Cu amendă în valoare de 300 lei s-a ales o altă persoană, tot Brăila, aceasta fiind depistată în timp ce proferă injurii și expresii jignitoare la adresa unei alte persoane.
Pentru consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, în alte locuri decât cele autorizate, au fost depistate și sancționate contravențional 4 persoane, cu amenzi în valoare de 400 lei.
Totodată, pentru refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost aplicate un număr de 5 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 2.500 lei.