Județul Brăila are nevoie de 165 milioane lei, pentru a se finaliza 51 de proiecte de dezvoltare

„Programul guvernamental PNDL, inițiat de Guvernul PSD, a adus un mare aport la modernizarea infrastructurii rutiere, județul Brăila având aproximativ 100 de proiecte de dezvoltare, unele finalizate, altele în lucru.” Această afirmație îi aparține președintelui CJ Brăila, social-democratul Francisk Iulian Chiriac, care a revenit miercuri, 28 iulie 2021, cu un nou mesaj public către brăileni.
Șeful CJ Brăila critică, în schimb, insuficiența de fonduri necesare continuării anumitor proiecte demarate în Județul Brăila: „Județul mai are în lucru 51 astfel de proiecte, în diverse stadii de execuție, pentru continuarea cărora este nevoie de 165 milioane lei, însă din păcate guvernul actual a sistat plățile la nici două luni după reluarea acestora în anul 2021, fix în luna iunie, când timpul permite și sunt condițiile optime pentru ca aceste lucrări să continue.”
Chiriac își încheie mesajul, amintind de două proiecte derulate, în prezent, de instituția pe care o conduce: „Consiliul Judetean Brăila mai are în lucru două proiecte, respectiv modernizarea drumului județean 212A (Brăila – Mărașu, KM 49-59) – 17 km, realizat în proporție de 85% și reabilitarea drumului comunal 59 (de la DJ 212A la Blasova) – 9 km, realizat în proporție de 11%.”