În doar câteva zile, polițiștii locali brăileni au dat amenzi în valoare de 84.730 lei

În perioada 13–20.07.2021, Poliţia Locală Brăila a acţionat pe raza Municipiului Brăila, în conformitate cu competenţele conferite de Legea nr. 155/2010. Poliţiştii locali au constatat şi aplicat 163 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 84.730 lei.
Pe linia păstrării curățeniei Municipiului Brăila, în perioada analizată, au fost depistate şi sancţionate 20 de persoane, cu amenzi în valoare de 15.500 lei, conform H.C.L.M. Brăila nr. 5/2003.
Pentru aruncarea sau depozitarea pe domeniul public, precum şi în alte locuri publice, a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz) polițiștii locali au depistat și sancţionat contravenţional 7 persoane, cu amenzi în valoare de 7.000 lei. Astfel, un brăilean a fost sancționat cu o amendă în valoare de 1.000 lei, acesta fiind depistat în timp ce arunca un sac din plastic, plin cu gunoi menajer, pe domeniul public, în loc neautorizat.
Cu amendă în valoare de câte 1.000 lei, au fost sancționate, de polițiștii locali brăileni, alte două persoane care au fost surprinse în timp ce aruncau ambalaje din hârtie și pahare de cafea pe domeniul public, în loc neautorizat.
De asemenea, pentru comercializarea şi consumul seminţelor pe străzi sau în alte locuri publice au fost depistate şi sancţionate contravențional 12 persoane, cu amenzi în valoare de 8.000 lei.
Pentru degradarea sau murdărirea mobilierului urban și a jocurilor din parcurile amplasate pe raza Municipiului Brăila, a fost depistata şi sancţionata contravențional, cu amendă în valoare de 500 lei, o persoană care a fost surprinsă murdărind mobilierul stradal prin urcarea cu picioarele pe o bancă.
Pentru fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului conform Legii nr. 349/2002 Modificată de Legea nr. 15/2016, au fost depistate și sancționate contravențional 5 persoane, cu amenzi în valoare de 300 lei.