Daniela Stroe a fost aleasă președintele filialei brăilene a Asociaţiei Nevăzătorilor din România

În data de 16 iulie 2021, s-a desfășurat la Brăila, Adunarea Generală electorală a filialei brăilene a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, se precizează într-un comunicat public al Asociaţiei Nevăzătorilor din România, din 16 iulie 2021.
Conform sursei citate, „Cei 15 delegați prezenți, proveniţi atât din mediul urban, cât şi din cel rural, au ales structura de conducere a organizaţiei pentru următorii cinci ani. Pentru postul de președinte a fost aleasă Daniela Stroe.
Din Consiliul Director vor mai face parte următoarele persoane: Romica Alexandru, Gigel Bujor (vicepreşedinţi), Gheorghe Gutman și Mitică Pătârlăgeanu (membri). Supleanţi în CD au fost alese Daniela Ioan și Mihaela Bujor.
De asemenea, reprezentanţi ai filialei în Adunarea Generală Naţională au fost desemnate Daniela Stroe (de drept) și Mihaela Bujor.”
Procesul electoral a fost supervizat din partea Consiliului Director naţional de către vicepreședintele ANR, Mihăiță Olaru.

Foto Fb. Asociatia Nevazatorilor din Romania