Din 10 iulie, curse de agrement pe Dunăre cu nava de pasageri „Lacu Sărat”. În curând, va face curse pe fluviu și nava „Chira Chiralina”

Primarul Viorel Marian Dragomir a anunțat marți, 6 iulie 2021, că începând cu data de 10 iulie, nava de pasageri „Lacu Sărat” va efectua două curse pe Dunăre, în fiecare zi de sâmbătă. Numărul minim de pasageri admis pe navă va fi de 30 de persoane, iar cel maxim de 60 de persoane, conform reglementărilor stării de alertă. Prețul unui bilet va fi 13 lei/persoană pentru o oră de plimbare.
În plus, primarul Municipiului Brăila a mai spus că, în curând, va face curse pe fluviu și nava „Chira Chiralina”.
Despre condițiile în care pot fi făcute aceste curse de agrement pe Dunăre, primarul Marian Dragomir ne-a informat într-un mesaj public:

„Din 10 iulie 2021, în fiecare sâmbătă, între 09:30 și 12:30, se vor efectua două curse de agrement pe Dunăre cu nava de pasageri „Lacu Sărat”.
Cursa nr. 1: în intervalul orar 09:30 - 10:30.
Cursa nr. 2: în intervalul orar 11:30 - 12:30.
PREȚ BILET - 13 LEI/PERSOANĂ pentru o oră de plimbare. 
Numărul minim de persoane ce pot fi îmbarcate va fi de 30 pasageri iar numărul maxim permis va fi de 60 pasageri, conform reglementărilor stării de alertă. Cursele nu se vor desfăşura dacă nu este îndeplinită condiţia de minim 30 pasageri.
Înscrierile pentru cele două curse se vor face, de luni până joi intre orele: 08:30 - 16:30 şi vineri între orele: 08:30 - 12:00, pentru săptămâna respectivă, telefonic la Tel./Fax 0239/613654; Mobil 0753/095046 sau pe email la adresa: stplcap@yahoo.com. Persoană de contact: Bănică Elena.
Pentru înscriere se vor comunica, obligatoriu, următoarele date:
- Numele şi prenumele şi numărul de telefon al persoanei de contact; 
- Numărul de persoane şi cursa pentru care se face înscrierea.
Dacă în intervalul stabilit pentru înscrieri nu s-a întrunit numărul minim de 30 persoane, pentru fiecare cursă, acestea nu se vor efectua, urmând ca fiecare persoană înscrisă să fie înştiinţată, telefonic, la numărul comunicat la înscriere. 
Înştiinţările se vor face vineri, în intervalul orar: 12:00 - 14:00 pentru toate persoanele înscrise.
Îmbarcarea pasagerilor va începe cu 20 minute înainte de fiecare cursă, astfel: 
Cursa nr. 1: în intervalul orar 09:10 - 09:30
Cursa nr. 2: în intervalul orar 11:10 - 11:30
Nava „Lacu Sărat” a fost reparată general în luna iulie 2019, obţinând certificarea Autorităţii Navale Române pentru transportul de pasageri, îndeplinind astfel standardele de navigaţie şi siguranţă impuse de normele europene.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE:
– În curând vom anunța și programul pentru Nava „Chira Chiralina” construită cu fonduri europene;
– Navele „Chira Chiralina” și „Lacu Sărat” pot fi închiriate și de grupuri organizate pentru deplasări private:
TARIF ÎNCHIRIERE NAVA „LACU SĂRAT”
Capacitate maximă - 90 pasageri
- Oră deplasare - 943,21 lei
- Oră staționare - 297,19 lei
TARIF ÎNCHIRIERE NAVA „CHIRA CHIRALINA”
Capacitate maximă - 25 de pasageri
- Oră deplasare - 343,33 lei
- Oră staționare - 98,10 lei
Vă doresc PLIMBARE PLĂCUTĂ ȘI RELAXARE!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s