Regal de Operă și Operetă la Brăila!

Un regal de operă şi operetă, dedicat împlinirii a 5 ani de la înfiinţarea Filarmonicii “Lyra – George Cavadia” Brăila şi sărbătoririi ”Zilei Internaţionale a Dunării”.
Concertul vocal–simfonic extraordinar aniversar, la care Filarmonica “Lyra – George Cavadia”, filarmonică ce se află sub autoritatea Consiliului Județean Brăila, se înscrie în seria concertelor unde talentul, profesionalismul şi vocaţia muzicienilor aduc frumuseţe, bucurie, fericire, linişte și lumină în minţile, sufletele şi vieţile oamenilor, mai necesare ca oricând.
Iată de ce vă aşteptăm în Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti”, marţi, 29 iunie 2021, ora 19:00, pentru a vă reîntâlni cu Orchestra de Cameră “Lyra – George Cavadia” Brăila, cu artiştii lirici brăileni: Miruna Iancu – soprană, Florentina Soare – mezzosoprană, Cristian Bălăşescu – tenor, Marius Eftimie – bariton, voci de referinţă la nivel naţional şi internaţional şi nu în ultimul rând, cu unul dintre cei mai talentaţi dirijori ai tinerei generaţii, maestrul Cristian Sandu.
Un regal de Opera şi Operetă, ce va fi prezentat de Laura Sava, unde vor fi interpretate cele mai frumoase arii și pagini muzicale din creaţia compozitorilor: Wolfgang Amadeus Mozart, Jacques Offenbach, Franz Lehar, Gioacchino Rossini, Giacomo Puccini, Gaetano Donizetti, Johann Strauss, Emmerich Kalman, Ruperto Chapi, Frederick Loewe, George Grigoriu.
Sala mare a Teatrului ”Maria Filotti” va putea fi ocupată în proporție de 70% din capacitate, așa că vă așteptăm să vă procurați bilete din timp, de la Sediul Filarmonicii situat pe Calea Călărașilor nr. 52, între orele: 09:00-16:00 sau la telefon: 0239615010.
Cu acest concert, Orchestra de cameră a Filarmonicii ”Lyra – George Cavadia” Brăila își încheie Stagiunea 2020-2021,urmând ca din luna septembrie să își reia activitatea concertistică cu un program integral Camille Saint-Saens, avându-l la pupitrul dirijoral pe prof. Petrea Gogu. Vă asteptăm cu drag și vă dorim audiție plăcută!

Directorul Filarmonicii, prof. Petrea Gogu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s