Germania nu mai clasifică România drept „zonă de risc”

Germania nu mai clasifică România drept „zonă de risc” se specifică pe pagina de socializare a Ambasadei României în Republica Federală Germania.
Ca urmare, conform sursei citate, începând cu data de 2 iunie 2021, nu se mai aplică obligațiile specifice zonelor de risc pentru persoanele care vin din România. Până la 1 iunie 2021, inclusiv, rămân valabile actualele obligații: înregistrarea intrării, dovedirea testării/vaccinării/vindecării, autoizolarea.
Atenție: chiar și după 2 iunie a.c., se mențin condițiile generale privind deplasările pe cale aeriană, aplicabile indiferent de zona din care se sosește.
Mai multe informații pot fi consultate pe pagina Ministerului Afacerilor Externe: http://www.mae.ro/node/51913.
Informații privind regulile și excepțiile aplicabile în Romania se găsesc pe portalul https://stirioficiale.ro/hotarari.