Cozonac, ouă roșii și alimente în dar pentru 15 persoane vârstnice din Parohia Ianca I – „Sf. Ioan Botezătorul”

În Joia Mare, în cadrul Parohiei Ianca I – „Sf. Ioan Botezătorul”, din cadrul Protopopiatului Făurei, s-a desfășurat programul social-filantropic „Să ne înnoim de Sfintele Paști”.
Activitatea filantropică a constat în oferirea de sprijin duhovnicesc și material pentru 15 persoane vârstnice cu posibilități materiale reduse.
„Prin implicarea enoriașilor și a unor credincioși generoși au fost dăruite alimente, cozonac și ouă roșii. Beneficiarii au primit cu mare bucurie darurile, mulțumind Bunului Dumnezeu și oamenilor milostivi pentru cele oferite în această perioadă prepascală.”, au precizat într-un mesaj public reprezentanții Parohiei Ianca I, din Județul Brăila.
Sursă foto: Parohia Ianca I – „Sf. Ioan Botezatorul”