Trupa “DANCE 60+” și-a făcut debutul pe scenă cu un spectacol deosebit

Sâmbătă, 3 octombrie 2020, Trupa “DANCE 60+” a Bibliotecii Județene “Panait Istrati” din Brăila și-a făcut debutul pe scenă, după câteva luni de pregătire intensă.
Cei 15 dansatori, cu vârste 60+, au evoluat în fața publicului în ritmuri de muzică tradițională românească, latino, tango și italiană, spre încântarea celor prezenți la acest spectacol de calitate.
Trupa “DANCE 60+” a fost înființată în urma finanțării obținute prin proiectul Erasmus+: “Biblioteca, motorul incluziunii sociale în comunitate”.
Coordonatorul proiectului și coregraf al trupei este dr. Eduard Claudiu Brăileanu, șeful serviciului Relații cu Publicul din cadrul Bibliotecii Județene “Panait Istrati” din Municipiul Brăila.
„Astăzi, 3 octombrie 2020, Trupa DANCE 60+, pe care o coordonez, a spart gheața: primul spectacol cu public la care a participat a fost un succes deplin! Felicitări oameni buni și ambițioși! V-am chinuit puțin cu antrenamentele, dar astăzi am cules primele roade.”, a declarat public dr. Eduard Claudiu Brăileanu, coordonatorul trupei de dans brăilene.

Sursă foto: Biblioteca Județeană “Panait Istrati”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s