Cupa de șah rapid “Micul Prinț”, ediția de toamnă, o revenire de nota 10 la disputele în fața tablei de șah

Șahiști din Brăila, Galați și alte orașe din țară s-au confruntat din nou în fața tablei de șah, după o perioadă de timp în care competițiile s-au desfășurat numai în mediul online, din cauza condițiilor impuse de pandemie.
Sâmbătă, 3 octombrie 2020, la Brăila s-a desfășurat Cupa de șah rapid “Micul Prinț”, ediția de toamnă – omologată FIDE, competiție organizată în condiții ireproșabile de Clubul Sportiv „Micul Prinț” sub coordonarea președintelui Iulian Preda.
S-au confruntat pe tabla de șah 30 de concurenți de la cluburi din Brăila, Galați, București, Târgoviște, Urziceni, Buzău și Slobozia, surpriza ediției fiind Barbu Eduard Andrei, un șahist în varstă de doar 12 ani care a uimit în confruntarea sa cu cei mari.
Clasamentul final, după 6 runde îl puteți găsi AICI.

Clasament final:
∘ La grupa de varstă 8 ani:
Locul 1 – Done Ștefan Daniel – SCM Gloria Buzău;
Locul 2 – Martian Dragoș Daniel – ACS Viitorul Urziceni;
Locul 3 – Barbu Simon Alexandru – CS Universitatea Târgoviște.
∘ La grupa de vârstă 10 ani:
Locul 1 – Leu Dragoș Ștefan – CS Sah Club Galati;
Locul 2 – Lupu Ovidiu – CS Șah Club Galați;
Locul 3 – Oprea Paul Angel Andrei – CS Micul Prinț Brăila.
∘ La grupa de vârstă 12 ani:
Locul 1 – Bujor Andrei Cristian – CS Sah Club Galati;
Locul 2 – Cervis Jean-Mihai – CS Micul Prinț Brăila;
Locul 3 – Paiovici Andreea – CS Sah Club Galati.
Au mai obținut premii la copii: Crețu-Sârbu Sara-Ioana – CS Micul Prinț Brăila, Radu Victor Mihai – CS Micul Prinț Brăila și Pîrvu Alecsandra – CS Micul Prinț Brăila.

Despre această competiție șahistă și despre susținerea de care s-a bucurat la Brăila, ne-a oferit amănunte Iulian Preda, președintele CS „Micul Prinț”, organizatorul Cupei de țah rapid “Micul Prinț”, ediția de toamnă, desfășurată la Brăila.
„Sâmbătă, 3 octombrie, am desfășurat la Brăila un concurs de șah rapid sub titlul Cupa „Micul Prinț”, ediția de toamnă, la care au participat 30 de jucători, făcând parte din diferite cluburi din orașele Târgoviște, Urziceni, Galați, Brăila, București, Buzău și Slobozia. În primul rând, aș remarca și aș felicita efortul și dăruirea părinților, a copiilor care au reușit să ajungă la turneul nostru, un turneu care a durat aproape 6 ore și a fost arbitrat în condiții ireproșabile de brigada de arbitri formată din Florea Adrian – Brăila, Chipăila Adrian – Galați și arbitrul internațional Jugaru Lucian.
Premiile au fost acordate pe grupe de vârstă, 8 ani – primii trei clasați, 10 ani – primii trei, 12 ani – primii trei și în clasamentul general – primii trei. De asemenea, a fost acordat un premiu special la grupa pentru cel mai bine clasat dintre brăileni, loc pe care l-am obținut eu.
A fost un turneu foarte reușit. La contribuția reușitei și-au adus aportul Arhiepiscopia Dunării De Jos respectiv catedrala Mântuirii Domnului din Brăila, preot paroh Vatra Costel, Primăria Municipiului Brăilei, căreia îi mulțumim prin intermediul dvs. pentru cupele, diplomele și medaliile oferite tuturor concurenților, și de asemenea mulțumim și firmei Al Dahra.
Copiii, la final, au fost foarte încântați, de asemenea și adulții, cu alte cuvinte toată lumea a fost mulțumită de faptul că le-am oferit un concurs după atâta timp. Practic, în luna februarie, am organizat semifinala și la Casa Pensionarilor unde s-a bucurat de un succes real. Acum, am reușit să reedităm seria turneelor în Brăila.
Mă bucura mult acest lucru dar să știți că am respectat întocmai toate prevederile și măsurile legate de noul Covid-19. Toți participanții, inclusiv părinții, au înțeles acest lucru și au colaborat la respectarea acestui regulament.”

Următoarea întâlnire a șahiștilor brăileni cu șahiști din țară se preconizează a avea loc în data de 31 octombrie, organizator fiind tot CS „Micul Prinț” Brăila. Despre acest subiect, președintele Iulian Preda a precizat: „Următorul turneu, dacă ne permit noile norme, va fi pe data de 31 octombrie 2020, tot la Catedrala din Brăila, unde vom organiza concursul pentru un număr limitat de jucători, respectiv 30 de jucători, pentru că atât ne permite sala, iar premiile vor fi acordate tot pe grupe de vârstă 8, 10 și 12 ani, aceeași structură ca acum, primii trei în clasamentul general. Sperăm într-o valoare mai ridicată a turneului. Și acum am avut în rândul nostru jucători foarte buni, Martian Daniel, un jucător format în Brăila pe care l-am avut și antrenor în cadrul Clubului de Șah „Micul Prinț”, iar acum el joacă pentru Viitorul Urziceni, a obținut locul 2. Locul 1 în turneu a fost obținut de Done Daniel, de la CSM Gloria Buzău, iar locul 3 a fost obținut de un copil foarte talentat, din Galati, Barbu Simon Alexandru. El este un jucator foarte bun care promite foarte multe pe plan sahist. Pe locul 4 s-a clasat Leu Dragos, un jucător de numai 12 ani, care a jucat în compania adulților și a obținut un rezultat foarte bun, surprinzător de bun. Locul 4 pentru el cred că este un real succes. Eu, personal, m-am clasat pe locul 6 în clasamentul general, locul 1 la categoria brăileni. Am depășit câțiva jucători de clasă din Brăila dar am și pierdut la fel de frumos cu Leu Dragoș, în prima rundă. După aceea mi-am revenit, a fost ca o provocare pentru mine.
Aș menționa la reușita turneului și contribuția părinților care, tot timpul, pe tot parcursul turneului au respectat normele, au fost de acord cu regulile, chiar le-au și promovat și de aceea le mulțumesc încă o dată.
Pot spune că a fost un turneu reușit, Primăria Municipiului Brăila ca de obicei ne-a ajutat prin premiile pe care le-a oferit și doresc să mulțumesc încă o dată pentru că munca noastră este apreciată și răsplătită prin aceste premii pe care copiii le îndrăgesc și le apreciază în mod sportiv.
Turneul s-a jucat în condiții de fair-play pe parcursul a șase runde, a durat aproape șase ore, iar din feedback-urile primite se pare că toată lumea a fost mulțumită. Vă mulțumesc și vă așteptăm la următoarele turnee.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s