Ambasada României în Austria a transmis astăzi, 8.07.2020, un mesaj în mediul virtual potrivit căruia au fost stabilite, începând din data de 09.07.2020, ora 00:00 noi măsuri în ceea ce privește accesul cetățenilor români în Austria.
„Din cauza situației epidemiologice, începând din 09.07.2020, ora 00:00, accesul cetățenilor din România în Austria este posibil numai dacă dețin un test negativ pentru SARS-CoV-2 (PCR, RT), nu mai vechi de 4 zile, în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 14 zile unei izolări/carantine la domiciliu (sau hotel), imediat după intrarea în Austria. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării/carantinei este negativ, izolarea/carantina instituită pe perioada celor 14 zile se suspendă. Acest regim se aplică inclusiv turiștilor români.
Restricțiile nu se aplică transportatorilor profesioniști de marfă.
TRANZIT: se permite în regim permanent tranzitul, fără oprire, al cetățenilor români pe teritoriul Austriei spre destinații din alte țări. Dacă tranzitul este dinspre România, trebuie prezentate documente care dovedesc permisiunea intrării pe teritoriul țării de destinație (domiciliu/ rezidență/ drept de ședere/ contract de muncă/ orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc.).”
NOTĂ: În cazul unor agenţii de presă şi/sau personalităţi citate, responsabilitatea juridică le aparţine acestora. De asemenea, conținutul comunicatelor de presă nu este și nu poate fi asumat site-ului Stiribrailene, nereprezentând punctul de vedere al acestuia.
Informațiile publicate de stiribrailene.net pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Site-ul Stiribrailene este un proiect media nonprofit.