În curând, Festivalul‐concurs „Cântecul de dragoste de‐a lungul Dunării” ‐ Ediția 2020

Galeriile de Arta

Festivalul Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de‐a lungul Dunării”, Ediția a XIV‐a, va avea loc la Brăila, în perioada 24‐26 iulie, 2020.
Organizatorii acestuia sunt Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Municipiului Brăila și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila.
Festivalul – concurs se adresează soliștilor vocali și grupurilor (maximum 5 persoane, care fiecare în parte întrunește condiția de vârstă – au depășit vârsta de 18 ani, împliniți până la data Galei Laureaţilor), artiști amatori aparținând țărilor de pe cursul Dunării.
Precizăm că în urma preselecției, vor fi admiși maximum 20 de concurenți.
Înscrierea la concurs se face până la data de 24 iunie 2020.
Premiile ce vor fi oferite câștigătorilor acestui festival vor fi următoarele, după cum precizează organizatorii concursului:
• Trofeul ‐ 5.000 euro
• Premiul I ‐ 3.000 euro
• Premiul II ‐ 1.500 euro
• Premiul III ‐ 1.000 euro
• Premii speciale:
° Premiul pentru autenticitatea costumului popular ‐ 500 euro;
° Premiul pentru popularitate ‐ 500 euro.
Ţinând cont de măsurile restrictive adoptate în vederea prevenirii şi limitării răspândirii Covid-19, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica condiţiile privind desfăşurarea festivalului‐concurs „Cântecul de dragoste de‐a lungul Dunării” ‐ Ediția 2020.
Regulamentul concursului îl puteți găsi AICI.