Acum 30 de ani se năștea o speranță care doar a pâlpâit și poate chiar a murit… tot atunci.
Odată cu ea și adevărații eroi ai unui vis numit de unii, Revoluție. Mulți au fost tineri sau foarte tineri și toți, dar absolut toți, au vrut să schimbe ceva, să trăiască altceva sau altcumva.
Au mers cu piepturile înainte, purtând pe buze zâmbete și teamă în suflet. Ei s-au temut, dar nu de moarte, ci de neîmplinire. S-au temut că poate ies degeaba în stradă și vor fi înfrânți. Au ieșit în stradă fără frică de gloațe. Poate nici nu au crezut în ele. Poate că nici nu au știut de ele. Iar când cei din jur au început să cadă secerați, unul câte unul, ei au înțeles, dar nu au dat înapoi, ci s-au înverșunat și mai mult, strângându-și pumnii și mai puternic. Până la moarte. Au murit cu speranță în suflet și cu credința că dăruie altora o viață mai bună. Ei sunt eroii mei adevărați! Eroii nu au nevoie de recompense sau de diplome sau favoruri. Adevărații eroi au nevoie doar de împlinirea visurilor în care au crezut.
Sunt 30 de ani de când ei au stat în fața gloanțelor și au plătit cu viața.
Sunt 30 de ani de când memoria lor este cinstită de autorități.
Sunt 30 de ani fără nume, cu călăi anonimi.
Sunt 30 de ani în care încă nu știm dacă chiar acesta a fost, cu adevărat, visul eroilor de atunci.
Un vis numit de unii, Revoluție…
Sorina Ivan
Stiri brailene 