Category Archives: Editorial

Între evlavie și fariseism

Astăzi este data în care oficial, ortodoxia românească cinstește pe sfinții Constantin și Elena. Deci o zi cu o deosebită conotație religioasă pentru credincioșii ortodocși. Normal și firesc ar fi ca în această zi, purtătorii de nume ai celor doi mari sfinți să își petreacă ziua închinând-o cinstirii celor doi eroi ai creștinismului ortodox. Ce se întâmplă însă în zilele

Read more

Informatizarea aduce schimbarea!

Statul în casă a dus, cu sau fără vrere, la o informatizare mai rapidă a întregii țări, incluzând aici și instituțiile statului. Poate că măcar așa unii vor înțelege cât de important este sistemul informatic, dezvoltat la scară largă, și câte beneficii poate aduce unei societăți, în general. Probabil că pentru unii nu înseamnă mare lucru, dar cu siguranță sunt

Read more

Iubiți, trăiți și bucurați-vă pentru că este, din nou, PRIMĂVARĂ!

Martie și-a deschis brațele, înconjurându-ne sufletul cu bucuria primăverii. Renașterea din albul iernii, face primăvara să fie unică în buchetul anotimpurilor. Ghiocei, zambile sau frezii amintesc de raiul pământesc, ce ne minunează în fiecare an, prin unicitate. Suntem trecători prin această lume, dar nu încetăm să mulțumim divinului pentru fiecare secundă de bucurie ce ne inundă ființa în fiecare început

Read more

“Fapte nu vorbe”, fiindcă iubim Brăila

În toiul sărbătorilor de iarnă, centrul orașului Brăila strălucește precum pomul de Crăciun. Chiar dacă unii laudă simțul artistic al celor care au ales acest decor stradal, în timp ce alții critică, trebuie reținută o idee importantă: faptul că și Brăila are acum un aer mai vesel, specific sărbătorilor de iarnă. Și acesta este un pas înainte. Poate că e

Read more

La mulți ani vârstnicilor!

În peripeția vieții, o lumină plină de caldură ne călăuzește pașii, neștiută. Ea-și are izvorul în sufletele bătrânilor noștri, oamenii vârstnici de astăzi. Prețuirea noastră și iubirea pentru acești oameni minunați nu poate fi oprită decât de timp, dar chiar și atunci, inima găsește calea către ei. La mulți ani dragi vârstnici, comoară neprețuită, rădăcinile existenței noastre. Dragi tineri nu

Read more

Sportul brăilean merită mai mult!

Suntem mulțumiti că prin intermediul articolelor noastre, urmate de altele în diferite publicații locale, atenția brăilenilor a început să fie îndreptată, din nou, și către sportul local, ajuns undeva aproape de tușă, chiar dacă sportivii cu suflet mare depun eforturi uriașe să doboare record după record, uneori chiar și la nivel mondial. Sport înseamnă fotbal, handbal, box, karate, tenis, gimnastică,

Read more