Author Archives: Stiribrailene

Misiuni multiple ale polițiștilor, jandarmilor și pompierilor brăileni în acest sfârșit de săptămână

Siguranța cetățenilor este prioritară pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne. În acest sens, polițiștii, jandarmii și pompierii vor fi alături de brăileni, prin misiuni specifice, pentru asigurarea și menținerea unui climat de ordine şi siguranţă în acest sfârșit de săptămână, după cum au dat asigurări reprezentanții Inspectoratului de Poliție Judeţean Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila și Inspectoratului pentru Situații de

Read more

A fost semnat contractul pentru construcția a încă 21 km ai autostrăzii A7 (lotul 1 Dumbrava – Mizil)!

„Un nou contract pentru Autostrada Ploiești-Buzău a fost semnat astăzi!”, a anunțat joi, 16 iunie 2022, în mediul virtual, vicepremierul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.Joi, a avut loc semnarea cotractului între CNAIR și Compania Pizzarotti pentru execuție lucrări Autostrada Ploiești – Buzău, lot 1, Dumbrava – Mizil, km 0+000 – km 21+000, secțiunea A7. Contractul a fost semnat de

Read more

‘Invitație la fair-play’ | Sâmbătă, jandarmii brăileni vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre Victoria Traian și Unirea Braniștea

Partidă de fotbal fără incidente majore! De acest lucru au grijă jandarmii brăileni, aceștia constituind, la ora actuală, o prezență continuă la meciurile sportive ce se dispută atât în municipiu cât și în județ.Sâmbătă, 18 iunie 2022, începând cu ora 18:00, jandarmii brăileni vor fi prezenți la stadionul din localitatea Traian, acolo unde se va disputa meciul tur al barajului

Read more

Secretarul de stat Florin Dobrescu, prezent la Gala Capital Top 100 Femei de Succes, a înmânat premiile la Categoria ‘Afaceri’

Florin Dobrescu: „Îmi doresc ca numărul companiilor coordonate şi fondate de femei să fie cât mai mare, independent de domeniul de activitate” Secretarul de stat în Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, Florin Dobrescu, a înmânat premiile la Categoria ‘Afaceri’ în cadrul Galei Capital Top 100 Femei de Succes, eveniment de tradiţie organizat, joi seară, de revista Capital şi dedicat recunoaşterii meritelor

Read more

Șah în aer liber pentru amatorii de șah | Simultan 1 versus 64

Șah în aer liber! Aceasta este o invitație deschisă adresată tuturor amatorilor de șah, copii, tineri, adulți și seniori, în zilele de luni și marți, începând cu ora 18:00, în fața Muzeului Brăilei „Carol I”, la Centrul Diversității Culturale.Coordonatorul acestui eveniment sportiv este Iulian Preda, președintele Clubului Sportiv „Micul Prinț” Brăila.În afară de șah participanții la acest eveniment sportiv, desfășurat

Read more

Muzică, dans și foc de artificii la „Ziua Comunei Viziru”

Primarul Comunei Viziru, Ana Cornelia Măcrineanu, și Consiliul Local al Comunei Viziru invită brăilenii miercuri, 29 iunie 2022, începând cu ora 15:00 pe stadion la „Ziua Comunei Viziru”.Invitați speciali la acest eveniment vor fi: Ion Paladi, Marius Ciprian Pop, Laura Olteanu, Nemuritorii, Liviu Guță și Raoul. De asemenea, vor mai urca pe scenă și membrii Grupului Vocal bărbătesc „Ionul” din

Read more

Joi, reprezentanții Biroului Teritorial Galați al instituției Avocatul Poporului vor acorda audienţe cetățenilor din județul Brăila

Reprezentanții Biroului Teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului acordă audienţe cetățenilor din județul Brăila, în municipiul Brăila, joi, 16 iunie 2022, la sediul Instituţiei Prefectului – Județul Brăila, începând cu ora 10:00, se specifică în cadrul unui Comunicat de presă, emis în data de 15 iunie 2022, de Biroul Teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului.Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate

Read more

Prefectul Timofei a anunțat astăzi că va fi elaborat un Plan judeţean de măsuri privind incluziunea comunităţilor de romi

Prefectul judeţului Brăila, Iulian Timofei, a prezidat miercuri, 15 iunie, şedinţa Grupului de Lucru Mixt pentru Romi, având pe ordinea de zi prezentarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022-2027, aprobată recent prin Hotărârea de Guvern nr. 560 din 28 aprilie 2022.În cadrul şedinţei, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că va fi

Read more

„Atelier de muzică folk” susţinut de elevi şi absolvenţi ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu”

Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila şi al Consiliului Judeţean Brăila, vă invită la „Atelierul de muzică folk”.Atelierul va fi organizat sâmbătă, 18 iunie 2022, începând cu orele 16:30, și va fi susţinut de elevi şi absolvenţi ai clasei de chitară, coordonată de prof. Florin Lazăr.Spectacolul muzical va avea loc în Foişorul

Read more

Călătoriile lui Erus prin România

Miercuri, 22 iunie 2022, începând cu ora 18:00 pe Faleza Dunării la scenă, brăilenii sunt invitați la întâlnirea cu unul dintre cei mai iubiți scriitori de cărți educative pentru copii din România, Alec Blenche, alături de fetița lui, Emma.Cu 35 de cărți publicate în doar 5 ani, care au devenit un adevărat fenomen, Alec Blenche a fost declarat în 2019

Read more

Amenzi pentru cei ce nu respectă legea în parculețele de joacă pentru copii

În perioada 10.06 – 13.06.2022, polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială. În total, este vorba despre 13 persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 48 de ani.Dintre acestea, 7 persoane au fost surprinse în timp ce consumau

Read more

Spectacol de muzică folk și poezie, susținut de Ovidiu Scridon | Lansarea volumului “Tu ce-ai făcut astăzi?”

Se anunță un weekend minunat la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” din Brăila!Sâmbătă, 18 iunie 2022, începând cu ora 18:00, va avea loc un spectacol de muzică folk și poezie, susținut de Ovidiu Scridon, cantautor și scriitor.Cu acest prilej, Ovidiu Scridon va lansa la Brăila și un volum de poezii sub titlul “Tu ce-ai făcut astăzi?”.Membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor

Read more

Minivacanță de „foc” pentru structurile MAI: 500 sancțiuni contravenționale, 22 de permise reținute, 7 incendii lichidate și 31 de cazuri medicale de urgență rezolvate cu success!

Principalele rezultate înregistrate ca urmare a acțiunilor desfășurate de structurile MAI, la nivel local, pentru ca minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe să decurgă fără incidente grave: aproape 500 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de circa 195.000 lei, reținerea a 22 de permise de conducere în vederea suspendării, retragerea a 11 certificate de înmatriculare, limitarea și lichidarea a 7

Read more

Recomandări ale polițiștilor, jandarmilor și pompierilor de care ar trebui să țineți cont în minivacanța de Rusalii!

Astăzi, Instituția Prefectului – Județul Brăila a fost gazda unei acțiuni de diseminare a informațiilor privind măsurile stabilite la nivel teritorial în contextul apropierii minivacanței de Rusalii, acțiune derulată împreună cu purtătorii de cuvânt din partea Inspectoratului de Poliție Judeţean Brăila – inspector de poliție Ostache Elena, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila – sergent major Abăseacă Andreea și Inspectoratului pentru

Read more

Președintele C.J. Brăila, Francisk Iulian Chiriac: „Problemele brăilenilor sunt mai presus de orgolii și campanii!”

Începând cu anul 2016, Consiliul Județean Brăila a acordat, în fiecare an, sprijin financiar primăriilor din județul Brăila, pentru materializarea a diferite proiecte, menite să ridice nivelul de trai al cetățenilor din mediul rural.Făcând referire la această colaborare dintre C.J. Brăila și diferite primării din județ, Francisk Iulian Chiriac, președintele C.J. Brăila, a ținut să mulțumească public consilierilor care au

Read more

Caravană de investigații medicale gratuite, în aceste zile, în Comuna Dudești!

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București, în colaborare cu Primăria Dudești, primar Marian Bocănel, desfășoară un program de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, cu ajutorul caravanei de investigații, aflate la sediul Primăriei Dudești.Acțiunea se desfășoară în zilele de joi 09 iunie, vineri 10 iunie și marți 14 iunie 2022.Toți cei interesați

Read more

Aproximativ 50 de lucrători poştali au pichetat astăzi Prefectura Brăila

Aproximativ 50 de persoane, reprezentând Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, filiala Brăila, au pichetat astăzi, 9 iunie 2022, sediul Instituției Prefectului.O delegaţie din partea acestora a fost primită de prefectul județului, Iulian Timofei și subprefectul Badiu Virginia Loredana. ”Ne-am întâlnit astăzi cu o delegație a sindicaliștilor de la Poșta Română, în urma unui protest organizat în fața Instituției Prefectului. În

Read more

Lansare de carte la secţia de Etnografie a Muzeului Brăilei “Carol I”

Miercuri – 15 Iunie 2022, cu începere de la orele 17:00, la Secţia de Etnografie şi Artă populară a Muzeului din Str. Polonă nr. 14, Direcţia Judeţeană pentru Cultură – Brăila şi Muzeul Brăilei “Carol I” vă propun lansarea celei de-a treia ediții – “prefăcută”, mult adăugită și relativ „încreștinată” – a cărții “Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”, apărută recent

Read more

Investim în tineri, investim în viitor. Construim ”Satelitul” echipei HC Dunărea Brăila

Începând din sezonul competițional 2022/2023, HC Dunărea Brăila va avea înscrisă în al doilea eșalon valoric al handbalului feminin românesc, echipa a doua. Conform scopului principal al reînființării echipei de divizie, HC Dunărea Brăila se implică în pregătirea și promovarea sportivelor cu calităţi și dorință de afirmare și performanță, către echipa de senioare a clubului nostru cât și la loturile

Read more

„Antreprenoriatul feminin susține cultura” | Memorandum de cooperare cu Delegația femeilor de afaceri din Azerbaidjan

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, președinte fondator al Asociației Femeilor Antreprenor din România, a organizat, împreună cu AFAR, conferința națională CAFA – Coaliția Asociațiilor Femeilor de Afaceri din România, eveniment important la care au fost invitată și o Delegație formată din femei de afaceri din Azerbaidjan.Potrivit precizărilor Biroului de presă al Europarlamentarului Maria Grapini, conferința cu tema „Antreprenoriatul feminin susține cultura”

Read more

Campania națională “TNL goes Green! Curățăm România județ cu județ”, desfășurată cu success în Județul Brăila

Campania națională “TNL goes Green! Curățăm România județ cu județ”, s-a desfășurat zilele trecute și în județul Brăila, un punct de reper fiind orașul Făurei.Tineri liberali din județul Brăila s-au alăturat acestei ample campanii naționale de ecologizare, cu ocazia aniversării Zilei Mondiale a Mediului Înconjurător, la împlinirea a 50 de ani de la desemnarea acestei zile de către Adunarea Generală

Read more

Doliu în sportul brăilean. Pugilistul Costică Dafinoiu a spus adio acestei lumi!

Doliu în sportul brăilean. Pugilistul Costică Dafinoiu (născut 6 februarie 1954, loc. Viziru, jud. Brăila) laureat cu bronz la Olimpiada de la Montreal din 1976, a trecut calea către îngeri.El a fost antrenor în cadrul Clubului Sportiv Municipal Brăila, afirmându-se în lumea boxului încă de la vârsta de 16 ani, când a și devenit campion național la juniori, la numai

Read more

„Pionul Năzdrăvan”, întrecere de șah pentru copii

Joi, 09.06.2022, începând cu ora 09:00, la sediul Asociației „Free children” din Brăila se va desfășura competiția de șah sub titlul „Pionul Năzdrăvan”. Această întrecere șahistă destinată copiilor este inițiată de Clubul Sportiv Orizont 64 Brăila.Partenerii acestui concurs sunt: Direcția Județeană de Sport Brăila; AOR – filiala Brăila; Asociația „Free Children” Brăila.Se preconizează participarea în această competiție șahistă a unui

Read more
« Older Entries Recent Entries »