Festivalul Concurs “Întâlnirea Epigramiștilor”, la o nouă ediție | “Mama este numai… două”, tema noii competiții

Centrul Cultural și de Agrement “Chira Chiralina” Brăila, în colaborare cu Academia de Umor “Chira Chiralina” Brăila, organizează cea de-a XXXVIII-a ediție a Festivalului Concurs “Întâlnirea Epigramiștilor”. Manifestarea va avea loc în perioada 3-5 octombrie 2025, la Brăila.
Pe adresele cluburilor de epigramiști din țară și Republica Moldova au fost transmise invitații de participare la concurs, cei interesați de competiție urmând să trimită patru epigrame la temă, într-un singur exemplar, cu motto.
Tema ediției, din acest an, este “Mama este numai… două” (cu mama – două epigrame, cu soacra – două epigrame).
Condiţii de participare:
1. La concurs poate participa orice creator, indiferent de cetăţenie şi vârstă, cu excepția creatorilor brǎileni;
2. Epigrame inedite;
3. În caz de similitudini, lucrările vor fi depunctate;
4. Tema trebuie să fie respectată, dar nu este obligatorie folosirea denumirii acesteia în textele lucrărilor.
Condiții de descalificare – greşeli gramaticale;
– prozodie deficitară;
– depăşirea numărului de epigrame pe temǎ;
– personalizarea de orice fel a lucrărilor;
– participarea cu mai multe motto-uri (lucrări);
– depăşirea termenului limită de trimitere a lucrării (data poştei);
– folosirea limbajului colocvial.
Lucrările vor fi trimise într-un singur exemplar cu motto (în plicul mic se vor trece: nume, adresă, număr de telefon), pe adresa: Centrul Cultural şi de Agrement “Chira Chiralina”, Piața Poligon, nr. 2, Brăila sau pe adresa de e-mail a Centrului Cultural și de Agrement “Chira Chiralina” Brăila: contact@culturabraila.ro.
În cazul lucrărilor trimise prin e-mail, se vor trimite două documente. Primul document va cuprinde datele personale şi motto-ul. Al doilea document va conține lucrarea propriu-zisă cu motto.
Lucrările vor fi trimise în format A4, caracter 14, cu diacritice și vor fi editate exclusiv la computer.
Ultima dată de expediere a lucrărilor pentru concurs este 12 septembrie 2025 (data poștei), epigramele primite urmând să fie analizate de un juriu prezidat de dl. Mihai Frunză.
Se vor acorda următoarele premii:
– Marele Premiu „Ştefan Tropcea”- 1.000 Lei;
– Premiul 1700 Lei;
– Premiul 2600 Lei;
– Premiul 3-500 Lei;
– Menţiune 1300 Lei;
– Menţiune 4-300 Lei;
– Menţiune 2-300 Lei;
– Menţiune 5-300 Lei;
– Menţiune 3300 Lei;
– Menţiune 6-300 Lei.
Câştigătorii vor fi anunțați în timp util și vor fi invitați la Brăila, unde, pe 4 octombrie 2025, vor fi premiați în cadrul unui spectacol de gală.

Pentru mai multe detalii despre regulament puteți accesa link-ul următor: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1397585148449344&set=pcb.1397597611781431