COD PORTOCALIU pentru mai multe județe din țară! Instabilitate atmosferică accentuată

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat astăzi, 28 iulie 2025, COD PORTOCALIU cu un interval de valabilitate: 28 iulie, ora 22:00 – 29 iulie, ora 10:00.
În acest interval de timp va fi vizată o instabilitate atmosferică accentuată.
Zonele afectate, potrivit aceleiași surse, vor fi județele Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Galați și Vrancea.
De asemenea, în județele Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Galați și Vrancea vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii (viteze ale vântului de 70…80 km/h) și grindină de medii dimensiuni (2…3 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…60 l/mp.