Managerul Filarmonica “Lyra–George Cavadia”, Petrea Gogu, premiat de U.C.M.R. pentru contribuția sa majoră la promovarea valorilor muzicii românești

Filarmonica “Lyra – George Cavadia” Brăila a organizat, în perioada 4-6 octombrie 2024, printr-un uriaș efort colectiv, Festivalul Național al Muzicii de Cameră “SUBITO”, care a reunit cele mai bune ansambluri camerale ale României.
Un moment, plin de satisfacție, onorant, înălțător, a fost cel în care pasiunea și dăruirea ce s-au cumulat pentru realizarea “SUBITO” și-au găsit recunoașterea prin acordarea de către prof. univ. dr. DHC Dan Dediu, compozitor, managerului Petrea Gogu, director artistic al festivalului, a unei diplome din partea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (U.C.M.R.) pentru contribuția majoră la promovarea valorilor muzicii românești.