
UAT Orașul Însurăței a fost amendată de comisarii GNM CJ Brăila cu 45.000 lei, se specifică în cadrul unui comunicat făcut public în data de 13 septembrie a.c., de reprezentanții acestei instituții brăilene.
“Urmare unui control tematic planificat, dispus de GNM Comisariatul General, ce vizează verificarea modului de respectare a legislației privind gestionarea deșeurilor, pe raza UAT Însurăței a fost indentificat un teren în extravilanul orașului Însurăței și un teren în extravilanul satului Lacu Rezi, pe care erau depozitate în mod necontrolat și ilegal de către cetățenii localităților menționate, deșeuri municipale amestecate, deșeuri din construcții și demolări, deșeuri vegetale și gunoi de grajd, mobilier uzat, diverse obiecte casnice deteriorate”, se precizează în respectivul comunicat.
Ca urmare, mai spun reprezentanții aceleiași instituții, comisarii GNM CJ Brăila au aplicat legea, sancționând UAT Orașul Însurăței cu o amendă în valoare de 45.000 lei: „Întrucât UAT Orașul Însurăței nu a asigurat colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a acestor deşeuri, potrivit prevederilor legale în vigoare, a fost sancționată cu amendă în valoare de 45.000 lei, în conformitate cu OUG nr. 92/2021, privind regimul deșeurilor și i s-au stabilit măsuri de colectare, valorificare/eliminare legală a deșeurilor și de ecologizare a terenurilor în cauză, precum și alte măsuri specifice, potrivit legislației privind regimul deșeurilor în vederea asigurării unui management corespunzător al deșeurilor generate de persoanele fizice și juridice de pe raza UAT Însurăței”.
Sursă foto: Fb. Garda de Mediu Braila