A fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea DJ 203R | 40 milioane euro din fonduri europene

Am semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea DJ 203R“, a anunțat luni, 12 august, președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac.
Potrivit președintelui CJ Brăila, din anul 2016 și până în acest an, s-au modernizat și reabilitat peste 570 km de drum județean din cei 605 km pe care Consiliul Județean Brăila îi are în administrare: “Brăila este unul dintre puținele județe din țară unde infrastructura rutieră a beneficiat de o adevărată infuzie de fonduri, atât de la bugetul local cât și din fonduri naționale sau europene.
Din 2016 și până în prezent, s-au modernizat și reabilitat peste 570 de kilometri de drum județean din cei 605 km pe care Consiliul Județean îi are în administrare.
Odată cu modernizarea acestui drum, putem spune că ne-am atins obiectivul de a reabilita toate drumurile județene!
”.
Chiriac a mai ținut să specifice faptul că acest drum este unul important, acesta trecând prin 5 localități brăilene: “Drumul străbate 5 localități: Ulmu, Cireșu, Batogu, Ionești și Lișcoteanca și măsoară 35 de km. Proiectul vizează lucrări pentru modernizarea sistemului rutier, reparații la podurile și podețele existente, execuția podurilor/podețelor noi, șanțuri și rigole pentru colectarea apei pluviale, amenajări trotuare laterale, lucrări pentru siguranța și semnalizarea rutieră, amenajare stații de autobuz și stații de încărcare mașini electrice în Ulmu, Cireșu și Lișcoteanca”.

Conform precizărilor președintelui CJ Brăila, valoarea acestui proiect este de circa 40 milioane euro, bani proveniți din fonduri europene, Programul Regional Sud-Est 2021–2027.
Termenul maxim pentru execuția lucrărilor prevăzute în cadrul proiectului este de 36 luni“, a mai spus Francisk Iulian Chiriac.