Ziua Porților Deschise la HC Dunărea Brăila | Suporterii clubului sunt așteptați la Sala Polivalentă!

Jan Leslie a sunat adunarea pentru jucătoarele de la HC Dunărea Brăila! Lotul echipei brăilene s-a reunit în data de 15 iulie, pentru un nou sezon competițional.
Handbalistele se pregătesc acum să înceapă antrenamentele, mai ales că urmează două turnee de pregătire și participarea în competiția SuperCupa României, iar pe data de 1 Septembrie vor juca prima etapă, în deplasare, potrivit informațiilor făcute publice de reprezentanții HC Dunărea Brăila.
Mai mult decât atât, echipa de senioare se pregătește să primească oaspeți pe data de 22 iulie.
Am programat și o primă interacțiune cu suporterii, astfel că pe data de 22 iulie, începând cu ora 17:30, vă așteptăm la Ziua Porților Deschise – antrenament cu publicul, interacțiune cu jucătoarele, tur în Sala Polivalentă pentru prezentarea noilor investiții“, a precizat președintele HC Dunărea Brăila, Adrian Manole.
Familia HC Dunărea Brăila s-a mărit începând cu acest sezon competițional, după ce 7 jucătoare noi au bătut palma cu conducerea clubului“, au mai spus reprezentanții clubului brăilean de handbal feminin.
Este vorba de Mirabela Coteț, Diana Lixăndroiu, Dejana Milosavljević, Sára Kovářová, Daria Michalak, Simone Böhme și Oana Borș.

Sursă foto: Fb. HC Dunarea Braila – Oficial