
Începând de duminică, 31 martie 2024, România a intrat în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Acesta este un eveniment mult așteptat de români și bulgari, în același timp.
Ca urmare a acestei decizii istorice, polițiștii de frontieră români vor continua să fie prezenți în incinta aeroporturilor și vor efectua acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
“Acțiunile polițienești se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-un astfel de caz, polițistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei și verificări în bazele de date operative. Colegii noștri au în dotare dispozitive mobile control, pe care este instalată aplicația EDAC, cu care efectuează aceste verificări.
În situația în care suspiciunile nu se confirmă, persoana își poate continua călătoria. Dacă acestea se confirmă, persoanei i se va întrerupe călătoria și se vor aplica măsuri legale“, au ținut să precizeze reprezentanții Poliției de Frontieră Română în cadrul unui mesaj publicat duminică pe o rețea de socializare.
Potrivit sursei citate, zborurile din România către și dinspre celelalte state membre Schengen (Austria, Bulgaria, Belgia, Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum și Elveția, Islanda, Norvegia și Liechtenstein) vor fi similare unui zbor intern.
Până la aderarea totală a României la Spațiul Schengen, adică inclusiv terestru, verificările realizate de polițiștii de frontieră asupra persoanelor la frontierele terestre cu Republica Bulgaria și Ungaria se vor realiza în continuare, deoarece pentru eliminarea acestora este nevoie de o altă decizie a Consiliului Uniunii Europene în acest sens.