“Manipulare prin mass media” – conferință susținută în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului

Consiliul Județean Brăila prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, Primăria Municipiului Brăila în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului organizează în data de 15 martie 2024, începând cu ora 12:00, Conferința “Manipulare prin mass media”, cu scopul de a aduce în lumină o pagină de actualitate nu îndeajuns de cunoscută și cercetată.
Prin intermediul mass-mediei, fie că vorbim despre posturile de televiziune, Internet sau de un ziar anume, mesajele ajung la auditor şi încearcă să îl convingă de veridicitatea conținutului transmis şi să îl transforme în susţinător al unui anumit punct de vedere.
Manipularea este una dintre principalele forme de abatere de la informarea obiectivă, prin care se urmăreşte determinarea spre un mod de gândire sau chiar de acționare compatibile cu interesele iniţiatorului.
În cadrul acestui eveniment, invitații speciali vor face o prezentare a efectelor negative ale manipulării prin intermediul mass-mediei, vor vorbi despre modul în care putem face sesizări dar și despre proiectele comune și de viitor.
La acest eveniment sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai societăţii civile, persoanele de toate vârstele, care, captați de activitățile de zi cu zi, pot fi victimele manipulării, prin mass media. Evenimentul se va desfășura în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.