
“În județul Brăila, acolo unde hotărâm eu și colegii din conducerea Organizației Județene PNL, liberalii nu vor face nicio alianță cu PSD. În județul Brăila, PSD este principalul adversar al PNL”, a declarat președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, în cadrul unui comunicat de presă emis astăzi, 22 februarie 2024.
Deputatul brăilean a mai precizat că tot astăzi s-a luat o decizie la nivelul conducerilor PNL și PSD cu privire la comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale. De asemenea, s-a hotărât prin vot că la alegerile europarlamentare, PNL și PSD vor merge pe liste comune, iar la alegerile locale fiecare dintre cele două partide va merge pe liste proprii.
Președintele PNL Brăila a mai ținut să sublinieze faptul că liberalii brăileni vor continua să îi trateze pe social-democrați ca adversari politici: “În discuțiile pe care le-am avut în ultimele zile cu colegii din conducerea partidului, eu mi-am spus poziția.
Acum o spun public: în ceea ce mă privește, ca președinte al PNL Brăila, nu s-a schimbat nimic referitor la poziția mea față de PSD. PNL Brăila este în opoziție la nivel local față de PSD Brăila, PNL Brăila va trata PSD Brăila ca un adversar politic și va lupta pentru a realiza o schimbare la nivelul Consiliului Județean, la nivelul Primăriei Municipiului Brăila și a Consiliului Local Municipal, precum și la nivelul primăriilor și consiliilor locale din întreg județul”.
În finalul comunicatului său, deputatul Alexandru Popa a pus accent pe faptul că liberalii brăileni nu vor face campanie și nici nu îi vor susține pe candidații social-democrați: “În acest an PNL Brăila va arăta PSD ce înseamnă adevărata luptă electorală, nu cea mimată.
În județul Brăila PNL nu va face campanie candidaților PSD și nu va susține candidații PSD. Și brăilenii vor putea să vadă în campania electorală dacă eu și colegii mei liberali vom face așa cum am spus sau nu”.