Evaluarea activității Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” al Judeţului Brăila în anul 2023

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” al Judeţului Brăila, ca structură componentă a Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, în anul 2023 și-a desfăşurat activitatea în baza cadrului normativ şi a legislaţiei specifice domeniilor de competenţă şi responsabilitate, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a Planului cu principalele obiective, măsuri şi acţiuni ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă precum şi a Planului propriu de măsuri şi acţiuni.
Pe timpul îndeplinirii atribuţiilor specifice, inspectoratul a colaborat cu structurile Ministerului Afacerilor Interne din teritoriu, cu celelalte instituţii componente ale Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi administraţia publică locală.

Obiective
Obiectivul fundamental al întregii activităţi desfăşurate la nivelul instituţiei a vizat eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă pentru creşterea siguranţei cetăţenilor printr-o abordare cuprinzătoare a managementului situaţiilor de urgenţă, menţinerea sub control a riscurilor, crearea mentalităţii proactive a societăţii civile privind răspunsul şi comportamentul în cazul producerii dezastrelor precum şi asigurarea în zona de competenţă, în mod unitar şi profesionist a apărării vieţii şi protecţiei populaţiei, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale.

Apărarea impotriva incendiilor
În domeniul activităţii preventive: anul 2023 a pus la încercare activitatea Inspecției de Prevenire, prin evenimentele tragice de la Crevedia și Tohani, dar și prin semnalul de alarmă tras în presă legat de condițiile de siguranță precare la care sunt expuși vârstnicii în căminele rezidențiale.
Astfel, în lunile iulie și august s-au intensificat controalele de prevenire la operatorii economici sau insituții care administrează cămine pentru vârstnici, în luna octobrie s-a pus accent pe activități de prevenire și control la operatori economici care exploatează sau comercializează G.P.L sau combustibili lichizi, iar ultimele zile din an au fost marcate de controale inopinate la operatori economici din domeniul Horeca.
Privind activitatea de avizare/autorizare, în urma celor 1181 documentaţiilor depuse, s-au emis un număr de 51 avize de securitate la incendiu și 23 autorizaţii de securitate la incendiu. Au fost respinse 98 cereri de avize de securitate la incendiu şi 48 cereri de autorizaţii de securitate la incendiu. Au fost întocmite adrese de comunicare lipsă documente, astfel: 5 privind obţinerea avizului de securitate la incendiu (faţă de 3 în anul 2022) şi 1 privind obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu (faţă de 1 în anul 2022).
Au fost întocmite adrese de neîncadrare în prevederile H.G.R. 571/2016, astfel: 255 privind obţinerea avizului de securitate la incendiu, 1 privind obţinerea avizului de protecție civilă şi 678 privind obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Au fost emise 8 acorduri pentru desfăşurarea jocurilor de artificii.
Privind activitatea de control, au fost executate 473 controale, din care: 22 la obiective de investiţii, 236 la operatori economici, 160 la instituţii, 13 la localităţi şi 31 activităţi de audit.
În urma acţiunilor de control au fost constatate 2010 nereguli, iar pe timpul controalelor s-au soluţionat 88 nereguli.
S-au aplicat 1616 sancţiuni contravenţionale, din care 1436 avertismente şi 180 amenzi contravenționale în cuantum de 2.694.000 lei.

Protecția civilă
Privind activitatea de avizare/autorizare, o documentaţie depusă privind obţinerea avizului de protecție civilă, iar pentru autorizția de securitate la incendiu nu s-a primit nicio solicitare. Au fost solicitate 11 puncte de vedere la P.U.G., P.U.Z. şi P.U.D. Au fost emise 90 avize transporturi deşeuri periculoase, iar pe raza judeţului a fost efectuat un număr de 1451 transporturi deșeuri periculoase, cu o cantitate de 15351 tone.
Echipa pirotehnică a fost solicitată să intervină pentru ridicarea şi depozitarea în vederea distrugerii a 723 elemente de muniţie din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Asistența medicală de urgență – primul ajutor calificat
Echipajele S.M.U.R.D. din cadrul inspectoratului au fost alertate să intervină la 3720 de cazuri (în medie 10 pe zi), acordând ajutor medical calificat unui număr de 3460 persoane adulte şi 60 copii.
Timpul mediu de răspuns a echipajelor S.M.U.R.D. în mediul urban a fost de 6 minute, iar în mediul rural de 21 minute, iar timpul mediu de intervenţie în mediul urban a fost de 58 minute, iar în mediul rural de 66 minute.

Management operațional
Compartimentul monitorizare situaţii de urgenţă şi dispecerat a asigurat preluarea tuturor anunţurilor despre producerea situaţiilor de urgenţă de la nivelul zonei de competenţă, alertarea pentru intervenţie şi dirijarea către locul acţiunii în timp oportun a structurilor de intervenţie din raionul cărora s-au produs evenimentele precum şi dirijarea forţelor proprii şi de cooperare către locul de desfăşurare a evenimentelor.
Activitatea operativă în anul 2023 s-a materializat în 6268 acţiuni de răspuns în urma producerii situaţiilor de urgenţă la care au acţionat serviciile profesioniste, voluntare sau private pentru situaţii de urgenţă, clasificate astfel:
– 3720 pentru intervenţii S.M.U.R.D.;
– 239 pentru stingerea incendiilor;
– 1659 pentru alte intervenţii;
– 466 pentru alte situaţii de urgenţă;
– 133 cazuri pentru asistenţa persoanelor;
– 51 cazuri pentru protecţia mediului.

Incendii
În perioada 01.01 – 31.12.2023, serviciile profesioniste, voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au fost solicitate să intervină pentru stingerea a 239 incendii, înregistrându-se o scădere cu 42 intervenţii (59,35%) faţă de perioada similară a anului 2022, când au fost 281 incendii.
În urma intervenţiilor la incendii au fost salvate 20 persoane, 8 animale, 10 păsări și bunuri materiale în valoare de aproximativ 59.353.497 lei, iar ca efecte negative au fost înregistrate 8 persoane decedate, înregistrându-se o creștere cu 2 persoane (25,00%) faţă de perioada similară a anului 2022, când au fost 6 persoane decedate, 37 persoane rănite, 476 animale moarte, 137 păsări moarte, iar pagube materiale estimate la 6.952.350 lei.
În această perioadă, au avut loc 254 incendii de vegetaţie uscată fiind afectate 384,47 ha teren viran.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a distribuit inspectoratului tehnică de intervenţie achiziţionată din fonduri europene, astfel: patru autospeciale de stingere cu apă și spumă de 4.000 litri, două autospeciale de stingere cu apă și spumă de 10.000 de litri;, un ventilator mic, un post medical avansat tip I (PMA I), un autoturism Volkswagen Transporter, o autospecială de primă intervenție pentru lucrul cu apă la înaltă presiune și hidroperforare și un centru de comunicații pentru punct de comandă mobil – mediu.

Obiective pentru anul 2024
Printr-o abordare cuprinzătoare a managementului urgenţelor şi pentru a face faţă provocărilor actuale şi viitoare cu privire la riscurile identificate în plan teritorial, în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, gestionarea situaţiilor de urgenţă presupune un complex de acţiuni specifice pentru care prioritar în anul 2024 se va avea în vedere:
– continuarea demersurilor pentru relocarea Detaşamentului 2 de pompieri Brăila de pe fosta Platformă Industrială Brăila Sud în localitatea Tichileşti;
– continuarea demersurilor privind înființarea de subunități la nivelul zonei de competență a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea” al judeţului Brăila și anume: înființare subunitate în Insula Mare a Brăilei pe raza comunei Mărașu;
– amenajarea unui poligon de antrenament necesar pregătirii de specialitate;
– reducerea numărului de obiective puse în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi asigurarea unui grad sporit de securitate a cetăţeanului şi comunităţilor umane aflate în spaţii publice.