
Instituția Prefectului – Județul Brăila invită brăilenii la manifestările dedicate Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii – 22 decembrie.
Potrivit informațiilor făcute publice de reprezentanții acestei instituții, evenimentul se va desfășura după următorul program:
08.50 – Întâlnirea oficialităţilor civile şi militare;
09.00 – 09.10 – Ceremonialul militar: Semnalul trompetului, marşul de întâmpinare, prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, intonarea Imnului Naţional al României;
09.10 – 09.20 – Serviciul religios, oficiat de soborul de preoți;
09.20 – 09.35 – Rostirea de alocuțiuni: Iulian Timofei – Prefectul Județului Brăila, Reprezentantul asociaţiilor de revoluţionari;
09.35 – 09.50 – Depuneri de coroane de flori la Troiţa Eroilor Revoluţiei, pe fundalul intonării “Imnului Eroilor”: Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Instituţia Prefectului – Judeţul Brăila, Garnizoana Brăila, Asociațiile de revoluționari;
09.50 – 10.00 – Defilarea Gărzii de Onoare şi a Muzicii Militare;
10.00 – Încheierea manifestărilor.