
Meciurile HC Dunărea Brăila, din Grupa B – EHF European League, nu se vor juca la Brăila ci la Buzău, în Sala “Romeo Iamandi”.
Despre motivul acestei decizii și contextul în care s-a ajuns la acest pas, precizează reprezentanții HC Dunărea Brăila în cadrul unui comunicat de presă, pe care îl redăm integral:
Am sperat și am făcut absolut tot ce a ținut de noi ca meciurile din Grupa B – EHF European League să le jucăm acasă, însă din păcate Federația Europeană de Handbal nu a permis acest lucru din cauza faptului că Sala Polivalentă nu are tribune de-o parte și de alta.
Având în vedere faptul că în anul 2021 Federația Europeană de Handbal ne-a permis să jucăm partidele de pe teren propriu din grupele EHF în Sala Polivalentă, am depus și în acest an dosarul de licențiere, însă acesta a fost respins.
În încercarea noastră de a primi aprobarea EHF am avut alături autoritățile locale care au investit în a crea condițiile impuse de Federație, dar și sponsori privați. Reamintim că montarea suprafeței de handbal era o condiție obligatorie pentru a desfășura turul 3 în preliminariile EHF European League. În urma unei analize financiare cumpărare/închiriere suprafață, am constatat că mai bine achiziționăm decât să o închiriem, iar în maxim șase meciuri investiția se amortizează. Cu privire la leduri, s-au mai achiziționat 60 m pe lângă cei 20 m, așa cum au aproape toate cluburile din România.
Întârzierea anunțului cu privire la acest aspect a venit în urma faptului că a trebuit să căutăm soluții, să concepem un program foarte clar pentru lunile Ianuarie și Februarie 2024. Echipa va avea două luni foarte aglomerate, cu meciuri multe în deplasare iar pentru asta am avut nevoie de timp pentru a pune la punct tot programul.
Așadar, ca soluție cea mai bună atât pentru suporteri cât și pentru echipă, am apelat la autoritățile din Buzău care ne pun Sala “Romeo Iamandi” la dispoziție pentru cele trei meciuri.
Le mulțumim pe această cale pentru sprijin și vă facem cunoscut programul:
• 7.01.2024, ora 15:00 (RO)* – Dunărea Brăila vs Chambray Touraine;
• 04.02.2024, ora 15:00 (RO) – Dunărea Brăila vs Lokomotiva Zagreb;
• 10.02.2024, ora 19:00 (RO) – Dunărea Brăila vs Thüringer HC.
Cele din deplasare le vom disputa astfel:
• 13.01.2024, ora 18:00 (GER), ora 19:00 (RO) – Thüringer HC vs Dunărea Brăila;
• 17.02.2024, ora 20:00 (FR), ora 21:00 (RO) – Chambray Touraine vs Dunărea Brăila;
• 21.01.2024, ora 18:00 (CRO), ora 19:00 (RO) – Lokomotiva Zagreb vs Dunărea Brăila.
*(RO) – ora României
Împreună cu voi parcurgem un drum European. Vă mulțumim! Alb albastră e inima noastră!