
“Porcii, crescuţi în gospodărie, vor putea fi comercializaţi!”, a dat asigurări cetățenilor deputatul social-democrat Nicu Niță în cadrul unui comunicat publicat în data de 9 decembrie a.c., pe o rețea de socializare.
Politicianul brăilean a mai precizat că potrivit normelor de aplicare a Legii nr. 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine în România, oamenii ar fi putut să îşi crească porcii în gospodăria proprie pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial, însă nu ar fi putut să-i şi comercializeze.
“Aceste norme vizează, de asemenea, cerinţele de biosecuritate pentru exploataţiile noncomerciale de porcine. Acestea includ restricţii privind contactul între porcine, curăţenia şi dezinfectarea adăposturilor, precum şi alte măsuri de prevenire a răspândirii bolilor.
Astfel, ministrul PSD al Agriculturii a intervenit de urgenţă pentru a corecta această propunere a ANSVSA, prin care se interzicea comercializarea porcilor crescuţi în gospodării, conform unei cerinţe ale Comisiei Europene. Scopul acestei măsuri era prevenirea răspândirii pestei porcine.
Ministrul PSD al Agriculturii a solicitat respectarea cerinţei europene, fără însă a-i afecta pe români înainte de Sărbătorile de Iarnă. Porcii crescuţi în gospodărie vor putea fi comercializaţi, însă doar cu avizul veterinarului din localitate.
Avizul din partea medicul veterinar, din care să reiasă că animalul sacrificat nu este bolnav, va fi eliberat gratuit pentru persoanele fizice”, a mai ținut să precizeze deputatul Nicu Niță, în același comunicat.
Atât ministrul PSD al Agriculturii, cât şi premierul Marcel Ciolacu, a mai spus social-democratul brăilean, au găsit o soluţie foarte rapidă pentru a le permite oamenilor să poată cumpăra porci crescuţi în gospodării, iar micilor crescători să îi poată vinde.
În finalul comunicatului său, deputatul Nicu Niță a mai ținut să sublinieze faptul că: “Partidul Social Democrat susţine tradiţiile cu ocazia sărbătorilor de Crăciun ale românilor şi, în acelaşi timp, respectă şi normele sanitar-veterinare pentru limitarea efectelor pestei porcine africane”.