
“Pași importanți pentru infrastructura rutieră din Banat, Muntenia și Dobrogea!“, a anunțat joi, 7 decembrie 2023, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Acesta a făcut public faptul că joi au fost avizate mai multe documente privind construcția unor drumuri importante din mai multe județe din țară, între acestea înscriindu-se și Județul Brăila: “Am avizat, astăzi, în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al CNAIR, mai multe documente necesare construcției unor drumuri importante în județele Timiș, Buzău, Brăila, Tulcea și Constanța“.
În ceea ce privește Județul Brăila, Cristian Pistol a menționat că este vorba de două drumuri importante, respectiv Drumul Expres Buzău – Brăila și Drumul Expres Brăila – Tulcea.
Astfel, Drumul Expres Buzău – Brăila (în lungime de aproximativ 111,6 km) a cărei variantă de traseu a fost avizată, urmează a tranzita Județele Buzău și Brăila.
Potrivit informațiilor făcute publice de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Drumul Expres Buzău – Brăila va asigura inclusiv conexiunea cu Autostrada A7 Ploiești – Buzău (km 55) și cu Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.
Tot astăzi, a fost avizată și varianta de traseu a Drumului Expres Brăila – Tulcea (aproximativ 61,6 km). Acest drum va asigura, la rândul său, conexiunea cu Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila dar și cu Drumul Expres Constanța – Tulcea.

Sursă foto: Fb. Cristian Pistol