
Mobilizare masivă de forțe pe drumurile județene și naționale de pe raza Județului Brăila, duminică, 26 noiembrie 2023. Pompieri, polițiști, jandarmi, drumari și încă mulți alții, cu toții au fost prezenți la datorie, frigul și zăpada neoprindu-i să intervină acolo unde a fost nevoie.
În urma fenomenelor meteorologice extreme, manifestate în Județul și Municipiul Brăila, reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” al Judeţului Brăila au precizat că la ora 16.00, situația era următoarea:
98 localități, cu 44.946 consumatori, nu sunt alimentate cu energie electrică: Vădeni, Cotu Mihalea (Siliștea), Bărăganul, Victoria, Tîrlele Filiu (Ianca), Ionești (Cireșu), Batogu (Cireșu), Lișcoteanca (Bordei Verde), Vărsătura (Chiscani), Ciocile, Chioibășești (Ciocile), Chichinețu (Ciocile), Roșiori, Colțea (Roșiori), Florica (Roșiori), Cuza Vodă (Stăncuța), Stanca (Stăncuța), Polizești (Stăncuța), Stăncuța, Tufești, Viziru, Lanurile (Viziru), Tătaru (Dudești), Dudești, Brateșu Vechi (Surdila Greci), Făurei sat (Surdila Greci), Horia (Surdila Greci), Surdila Greci, Filipești (Surdila Găiseanca), Surdila Găiseanca, Făurei, Unirea, Silistraru (Traian), Valea Cânepii (Unirea), Ianca, Oprișenești (Ianca), Plopu (Ianca), Perișoru (Ianca), Berlești (Ianca), Racovița, Corbeni (Racovița), Custura (Racovița), Boarca (Râmnicelu), Gradiștea, Lacu Rezi (Însurăței), Măru Roșu (Însurăței), Mihai Bravu (Victoria), Jirlău, Drogu (Galbenu), Sătuc (Galbenu), Pântecani (Galbenu), Galbenu, Vișani, Plăsoiu (Vișani), Odăeni (Ciocile), Pribeagu (Roșiori), Titcov (Frecăței), Măxineni, Corbu Nou (Măxineni), Gurguieți (Scorțaru Nou), Sihleanu (Scorțaru Nou), Pitulați (Scorțaru Nou), Scorțaru Nou, Constantinești (Râmnicelu), Râmnicelu, Corbu Vechi (Măxineni), Gulianca (Salcia Tudor), Olăneasca (Salcia Tudor), Ariciu (Salcia Tudor), Cuza Vodă (Salcia Tudor), Salcia Tudor, Baldovinești (Vădeni), Muchea (Siliștea), Mărtăcești (Siliștea), Siliștea, Oancea (Romanu), Comăneasca (Tudor Vladimirescu), Scorțaru Vechi (Tudor Vladimirescu), Traian, Țepeș Vodă (Movila Miresii), Esna (Movila Miresii), Movila Miresii, Găvani (Gemenele), Gemenele, Căldărușa (Traian), Perișoru (Ianca), Urleasca (Traian), Frecăței, Țăcău (Mărașu), Băndoiu (Mărașu), Măgureni (Mărașu), Mărașu, Cazasu, Ibrianu (Gradiștea), Maraloiu (Gradiștea), Gropeni
Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Brăila are în teren 20 echipe de intervenție.
Situația drumurilor:
• DN 21 Brăila – Slobozia, DN 22 Brăila – Râmnicu Sărat, DN 23 Brăila – Focșani și drumurile județene sunt închise preventiv, de administratorii drumurilor.
• Drumul Național DN 22 B – Dig Brăila – Galați este deschis și se circulă în condiții de iarnă.
La nivelul Județului Brăila, situația drumurilor și a filtrelor mixte (IPJ și IJJ Brăila), se prezintă astfel:
• DN 23 – restricție de circulație către județul Vrancea. Filtru de informare instituit la intersecția Șoseaua de Centură – DN 23;
• DN 2S – restricție de circulație Brăila – Tulcea. Filtru instituit la intersecția DJ 221 – DN 2S;
• DN 23 – restricție de circulație către județul Vrancea. Filtru instituit în localitatea Măxineni;
• DJ 221 – restricție de circulație Cazasu – Romanu. Filtru instituit în localitatea Cazasu;
• DN 22 – restricție de circulație Cazasu către Tudor Vladimirescu. Filtru instituit în localitatea Cazasu;
• DN 21 – restricție de circulație către Chiscani. Filtru instituit la intersecția DN 21 – DJ 212;
• DN 22 – restricție de circulație către DJ 221. Filtru de informare instituit în localitatea Șuțești;
• DN 22 – restricție de circulație către DJ 202A. Filtru de informare instituit în localitatea Grădiștea;
• DE 584 – restricție de circulație către Județul Ialomița. Filtru instituit la intersecția DE 584 – DN 21, în localitatea Bărăganu;
• DE 584 – restricție de circulație către DJ 203 – Zăvoaia. Filtru instituit în orașul Însurăței;
• DE 584 – restricție de circulație către DJ 211 – Județul Ialomița. Filtru instituit în localitatea Viziru;
• DE 584 – restricție de circulație către DJ 211A – Bordei Verde. Filtru instituit în localitatea Viziru;
• DJ 212A – restricție de circulație către DJ 211B către Județul Ialomița. Filtru instituit în localitatea Mihai Bravu.
Începând cu ora 16.00, DN 2B Brăila limită județ Buzău s-a redeschis circulației cu excepția mașinilor cu masa totală maxim admisă mai mică de 7,5 tone. Se circulă în condiții de iarnă. Filtre pentru restricția stabilită:
• DN 2B restricție de tonaj Buzău – Galați pentru vehiculele cu masa totală admisă mai mare de 7,5 tone;
• DN 2B – restricție de tonaj către DJ 211- Bordei Verde pentru vehiculele cu masa totală maxim admisă mai mare de 7,5 tone.
Drumul Național DN 22 B – Dig Brăila – Galați este deschis și se circulă în condiții de iarnă.
Situația trenurilor de pe raza Județului Brăila:
• tren de marfă staționat pe firul 2 de circulație între stația CF Lacu Sărat și Traian, rupt pantograf, se intervine de către lucrătorii CFR la fața locului – este retras în Lacu Sărat definitiv;
• între Brăila și Baldovinești, în dreptul firului 1 de circulație se află căzut un copac ce nu obstrucționează circulația, dar se circulă cu viteză redusă remediat la ora 14.58;
• trenul R 7360 este garat în Buzău, la ora 13.54, și IR 1570, care era în zona Stației CF Făurei, a plecat la 14.09;
• în zona Stației CF Lacu Sărat, km 211+050, firul de tensiune este rupt. S-a remediat de lucrătorii CFR;
• trenul IR 1572 Galați – București Nord a fost anulat;
• trenul IR 1575 București Nord – Galați a fost anulat;
• trenurile R 7363, 7365 Buzău – Galați au fost anulate;
• trenurile R 7364, 7366 Galați – Buzău au fost anulate.
În Municipiul Brăila sunt peste 200 de copaci căzuți. Acționează echipe ISU, Electrica Distributie și Seroplant (Primăria Mun. Brăila).
Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a luat hotărârea ca mâine, 27 noiembrie a.c., se vor suspenda cursurile, în format fizic, în toate unitățile de învățământ din Județul Brăila, inclusiv în Municipiul Brăila și se vor desfășura în format on-line în funcție de posibilități.