
Florin Cîrligea, președintele organizației oamenilor de afaceri din AUR Brăila, vrea ca în viitor, în Municipiul Brăila să fie înființată o dană turistică. Acest lucru l-a declarat în cadrul unei conferințe de presă, susținută joi, 23 noiembrie, de Alianța pentru Unirea Românilor filiala Brăila.
“În Municipiul Brăila nu avem o dană turistică!”, a spus Cîrligea la întâlnirea cu jurnaliștii. Domnia sa a mai subliniat faptul că, deși pe lângă Municipiul Brăila trec multe vapoare cu turiști din diferite locuri ale lumii, acestea nu opresc la Brăila pentru că, potrivit opiniei sale: “Nu avem o infrastructură portuară adecvată pentru ca aceste vapoare să oprească, lucru destul de rău pentru economia orașului”.
Florin Cîrligea, de asemenea, și-a exprimat speranța că: “în viitorul apropiat, va reuși și Brăila să aibă o dană turistică”, un lucru important care ar contribui, fără echivoc, la dezvoltarea unui oraș ca Brăila, care este situat pe malul Dunării, al doilea cel mai lung fluviu din Europa.
Florin Cîrligea a pus, totodată, în centrul atenției și problema bazinului de înot din municipiu: “Aș vrea să vă supun atenției faptul că bazinul de înot de la Brăila, care este în proporție de peste 90% finalizat, zace de acum mulți ani fără să se mai facă nimic la o așa lucrare. A fost Orban prin 2018, a făcut două ture, a promis marea cu sarea, este o vorbă, a venit și a plecat și a rămas totul la fel”.
Omul de afaceri brăilean consideră că acest obiectiv sportiv trebuie finalizat “pentru că Brăila are o tradiție deosebită în înotul de performanță. A dat campioane olimpice și este mare, mare păcat să stai cu o investiție 90% gata și 10% nefinalizată, care zace și se deteriorează”.
Florin Cîrligea a mai ținut să sublinieze faptul că, pe măsură ce va trece timpul și nu se va face nimic pe acest subiect, bazinul se va deteriora: “Dacă acum doi ani, mai era de investit o anumită sumă, la ora actuală cred că suma s-a dublat pentru că orice obiect care nu este finalizat, produce pagube și se deteriorează pe zi ce trece”.