
În urma verificării unei sesizări cu privire la funcționarea unei stații de betoane, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu Comisariatul Judeţean Brăila (GNM CJ Brăila) au constatat că un agent economic desfășura activitatea cu o stație de fabricare a betoanelor fără autorizație de mediu, se precizează în cadrul unui comunicat făcut public de reprezentanții acestei instituții.
În urma realizării unui foraj de alimentare cu apă a stației de betoane în cauză, a mai menționat aceeași sursă, a fost degradat terenul limitrof prin depozitări necontrolate de deșeuri rezultate de la executarea forajului, respectiv pământ, pietre și sedimente, precum și noroaie de la spălarea forajului și punerea lui în funcțiune (sedimente fine argiloase în amestec cu resturi de agregate minerale și apă).
“Pentru faptele săvârșite care încalcă prevederile OUG nr. 195/2005, privind protecția mediului, menționate mai sus, societatea în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 55.000 lei și i s-au stabilit măsuri de intrare în legalitate și de remediere și ecologizare a terenului degradat“, au precizat reprezentanții GNM CJ Brăila.
Sursă foto: Fb. Garda de Mediu Brăila